
Joe Biden a declarat pentru BBC că presiunea administrației Trump asupra Ucrainei pentru a ceda teritorii Rusiei reprezintă o „împciuire modernă”, cu referire la încercarea eşuată a fostului premier britanic Neville Chamberlain, de la sfârşitul anilor 1930 de a liniști pretenţiile lui Hitler pentru a evita un război catastrofal în Europa. Biden a spus că președintele rus Vladimir Putin vede Ucraina ca parte a Rusiei și că „oricine crede că se va opri” dacă-i sunt cedate câteva teritorii ca parte a unui acord de pace „este pur și simplu nesăbuit”. În primul interviu acordat după ce a părăsit Casa Albă, Joe Biden s-a declarat îngrijorat de ruperea relațiilor SUA-Europa sub președintele Donald Trump, despre care a spus că „ar schimba istoria modernă a lumii”. Vorbind în timp ce națiunile aliate marchează în această săptămână 80 de ani de la Victoria în cel de-al Doilea Război Mondial, Biden și-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea că „Europa își va pierde încrederea în certitudinea şi în conducerea oferite de Statele Unite”.