Azerii susțin că au descoperit o groapă comună în regiunea Nagorno-Karabah, pe care și-o dispută cu armenii

Azerii susțin că au descoperit o groapă comună în regiunea Nagorno-Karabah, pe care și-o dispută cu armenii
© EPA-EFE/ROMAN ISMAYILOV   |   Oamenii stau lângă mormântul militarului Sabuhi Ahmadov în timpul funeraliilor în masă ale militarilor azeri care au fost uciși în timpul ciocnirilor cu trupele armene la granița cu Armenia, la cimitirul de lângă Baku, Azerbaidjan, 14 septembrie 2022.

Azerbaidjanul a anunțat, miercuri, că a descoperit o groapă comună, unde ar fi fost înhumați soldați azeri executați, potrivit autorităților de la Baku, de separatiștii armeni, în timpul primului război pentru enclava Nagorno-Karabah, la începutul anilor 1990. „O groapă comună cu soldați azeri torturați și executați în timpul primului război din Karabah a fost descoperită în satul Edilli” – a scris, pe Twitter, Hikmet Hajiev, consilier diplomatic al președintelui Ilham Aliev. Potrivit acestuia, 4.000 de azeri au fost dați dispăruți în acest prim război, iar Armenia a refuzat să dezvăluie amplasarea gropilor comune. Erevanul a respins categoric acuzațiile lui Hajiev, care survin după ce, numai luna trecută, în luptele de la granița oficială dintre Armenia și Azerbaidjan au murit circa 280 de oameni. Aceste lupte au fost cele mai intense de la războiul dintre cele două țări ex-sovietice din sudul Caucazului, purtat în 2020 pentru controlul regiunii în dispută Nagorno-Karabah şi soldat cu 6.500 de morți și cu înfrângerea categorică a armenilor.  Conflictul datează încă din ultimii ani 80, din epoca sovietică, şi a fost considerat un preludiu al destrămării URSS şi sfârşitul mitului despre armonia dintre etniile înglobate forţat de aceasta. Populată în principal de armeni, regiunea Nagorno-Karabah, susținută de Armenia, s-a separat de Azerbaidjan, ducând, la începutul anilor 1990,  la un prim război între cele două republici. 30.000 de oameni au murit și sute de mii s-au refugiat atunci. 

Timp citire: 1 min