
Statele Unite au anunţat un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina de 125 de milioane de dolari, care va include rachete Stinger, muniţie de artilerie şi sisteme antiblindate. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe pentru securitate naţională, John Kirby a declarat că este zecea tranşă de echipamente acordată Kievului de când preşedintele Joe Biden a semnat în aprilie legea privind creditele suplimentare de securitate pentru Ucraina. De la începutul invaziei ruse în februarie 2022, SUA au aprobat 175 de miliarde de dolari pentru Ucraina, potrivit unui grup de cercetare pentru politică externă din New York. Noul ajutor american a fost anunţat pe fondul incursiunii ucrainene în Rusia şi la câteva ore după ce o rachetă rusă a lovit un supermarket din oraşul ucrainean Kostiantynivka, ucigând cel puţin 14 persoane şi rănind 44. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a scris pe o platformă de socializare că Rusia va fi trasă la răspundere pentru acestă teroare.