Alegeri în Republica Moldova: preşedinta în exerciţiu, pro-occidentala Maia Sandu, îndeamnă electoratul să se mobilizeze

Alegeri în Republica Moldova: preşedinta în exerciţiu, pro-occidentala Maia Sandu, îndeamnă electoratul să se mobilizeze
© EPA-EFE/DUMITRU DORU   |   Președintele Republicii Moldova Maia Sandu, candidată la alegerile prezidențiale, pozează cu cântăreții tradiționali la o întâlnire electorală la Telenești, la 92 km nord de Chișinău, Moldova, 18 octombrie 2024.

Preşedinta în exerciţiu a Republicii Moldova, pro-occidentala Maia Sandu, care candidează pentru un nou mandat la alegerile de duminică, a lansat un mesaj de mobilizare a alegătorilor pentru a participa în număr cât mai mare, atât la scrutinul prezidenţial, cât şi la referendumul privind integrarea europeană.

„Pentru multe decenii''

„Votul nostru la referendum ne va determina soarta pentru multe decenii'' - afirmă şefa statului.

Ea le-a adresat un mesaj şi cetăţenilor din diaspora, cărora le-a cerut să iasă la vot, „pentru ca cei dragi de acasă să poată trăi în pace în continuare”.

„Ieşiţi la vot! Votul fiecăruia este important, nu este doar o ştampilă pe hârtie. Este cuvântul tău pentru soarta ta. Este alegerea pentru cum vei trăi începând cu ziua de mâine” – mai susţine preşedinta Sandu. 

Timp citire: 1 min