
Procesul de votare de la o secţie din oraşul italian Bologna, constituită pentru alegerile prezidenţiale şi referendumul privind integrarea europeană a Republicii Moldova, a fost întrerupt, în urma unei alarme cu bombă - a anunţat, duminică seară, ministerul de Externe de la Chişinău.
Explozibili în clădire
Potrivit sursei, imobilul în care funcţiona secţia de votare a fost evacuat, pentru verificări, în urma unui apel privind existența unor explozibili în clădire.
După încheierea acţiunilor de verificare, în funcţie de rezultat, secţia de votare îşi va relua activitatea.