Anul 2024 este cel mai călduros din istoria măsurătorilor meteorologice în România, temperatura medie anuală fiind de 12,99 grade Celsius, iar abaterea termică de 2,7 grade Celsius faţă de media perioadei 1991-2020, arată datele Administraţiei Naţionale de Meteorologie transmise astăzi.
Cel mai călduros an în toată Europa
Anul trecut a fost confirmat şi de către Serviciul Copernicus pentru Schimbări Climatice (C3S) ca fiind cel mai cald an înregistrat la nivel global şi primul an calendaristic în care temperatura medie globală a depăşit cu 1,5 grade Celsius nivelul preindustrial. C3S este implementat, în numele Comisiei Europene, de Centrul European pentru Prognoze Meteo pe Termen Mediu (ECMWF), ale cărui echipe de oameni de ştiinţă monitorizează indicatorii climatici cheie şi documentează recorduri fără precedent ale temperaturilor zilnice, lunare şi anuale pe parcursul anului 2024, transmite Agerpres.
Cea mai călduroasă perioadă
Raportul ANM relevă, totodată, că 2012-2024 reprezintă cea mai călduroasă perioadă de 13 ani consecutivi în care abaterile termice anuale sunt pozitive (de la 0.24 grade Celsius, în 2021, până la 2,716 grade Celsius, în 2024), primii cinci ani cei mai călduroşi din intervalul 1900-2024 fiind 2024, 2023, 2019, 2020 şi 2022.
De asemenea, anul 2024 a înregistrat, în zece luni, abateri termice lunare pozitive, cele mai mari, în ordine descrescătoare fiind luna februarie cu +7 grade Celsius, urmată de iunie (+3,7 grade Celsius), iulie (+3,5 grade Ceslius), martie (+3,4 grade Celsius), august (+3,2 grade Celsius), aprilie (+3,1 grade Celsius), decembrie (+2,7 grade Celsius), septembrie (+2,3 grade Celsius), ianuarie (+1,9 grade Celsius) şi octombrie (+0,9 grade Celsius).
Cea mai călduroasă iarnă și cea mai călduroasă vară
În ceea ce priveşte recordurile termice ale anului 2024 în România, iarna 2023-2024 a fost cea mai caldă iarnă din intervalul 1900-2024, temperatura medie fiind de 3,66 grade Celsius, iar abaterea de +3,85 grade Celsius, comparativ cu media intervalului 1991-2020.
Vara anului trecut a fost cea mai caldă vară din intervalul 1900-2024, cu o temperatură medie de 22,8 grade Celsius şi o abatere termică de plus 3,5 grade Celsius, faţă de media intervalului 1991-2020, lunile iunie, iulie şi august fiind cele mai călduroase luni de vară din istorie şi cu abateri termice de plus 3,2 grade Celsius în august 2024, plus 3,5 grade Celsius în iulie şi de plus 3,7 grade Celsius în iunie 2024, faţă de normalul termic al acestor luni.
Număr record de alerte meteorologice
Statistica alertelor meteorologice din perioada 2017-2024 reliefează creşterea în intensitate, frecvenţă şi extindere a ariei fenomenelor meteorologice periculoase cu impact asupra activităţii socio-economice în România, susţin specialiştii. În 2024, în întreaga lume au fost observate fenomene meteorologice extreme, de la furtuni şi inundaţii grave la valuri de căldură, secetă şi incendii de vegetaţie. Frecvenţa şi intensitatea crescute ale acestor fenomene reprezintă un risc semnificativ pentru mijloacele de subzistenţă ale oamenilor din întreaga lume, se menţionează în raport.