FAKE NEWS: Sub conducerea Maiei Sandu, pleacă moldovenii și vin sirienii

refugiati
© EPA-EFE/NABIL MOUNZER   |   Syrian refugee children pose for the camera in front of makeshift tents at Al Faydah refugee camp, near Zahleh in the Bekaa Valley, Lebanon, 12 March 2020.

Susține jurnalismul independent

Maia Sandu le acordă sirienilor cetățenia Republicii Moldova, în timp ce moldovenii pleacă din țară, scrie Komsomolskaia Pravda, care publică un decret prezidențial de acordare a cetățeniei pentru nouă persoane. Este reluată astfel o narațiune de la alegerile prezidențiale din 2016 când a fost răspândit un fake-news că în Republica Moldova vor fi aduși 30 de mii de refugiați sirieni.

ŞTIRE: „Fiecare a treia persoană care a primit cetățenie de la Maia Sandu este originară din Siria”, scrie KP.md, cu referire la un decret semnat de președinta Maia Sandu, pe 11 mai 2021, prin care a fost acordată cetățenia Republicii Moldova pentru 32 de persoane. „În timp ce moldovenii pleacă din țară, în locul lor vin sirienii. Maia Sandu a oferit cetățenia, în luna mai, pentru 9 sirieni. Timp de o lună, 32 de persoane au primit cetățenia moldovenească. Decretul a fost semnat de Maia Sandu. Merită menționat faptul că majoritatea persoanelor care au primit cetățenia moldovenească sunt originari din republica arabă Siria – 9 persoane. De asemenea, în listă se regăsesc originari din Iordania, Palestina, Yemen, Egipt, Liban, Turcia. Cetățenia moldovenească a fost acordată și pentru persoane originare din Federația Rusă, Ucraina și Italia”

NARAŢIUNE: În timp ce moldovenii pleacă din țară, Maia Sandu le acordă sirienilor cetățenia Republicii Moldova.

CONTEXT: În 2016, în urma unei campanii agresive de fake-news îndreptate împotriva candidatei proeuropene Maia Sandu, alegerile prezidenţiale au fost câştigate de prorusul Igor Dodon, liderul Partidului Socialiştilor. Una din cele mai mediatizate ştiri fake din acea campanie a fost cea precum că Maia Sandu a promis europenilor că va accepta în Moldova 30 de mii de imigranţi sirieni, în schimbul sprijinului acordat de cancelarul german Angela Merkel. Informaţia apărea în contextul în care Europa se confrunta cu valul de imigranţi din Africa, iar în anul precedent vârful crizei refugiaților sirieni. Această criză fusese exploatată de propaganda Kremlinului, care încercase să creeze o imagine apocaliptică, a unei adevărate invazii barbare în fața căreia Europa se prăbușea. Această perspectivă falsă a crizei era cunoscută și în Republica Moldova, unde mass-media rusească are o prezență semnificativă.

Informaţia privind aducerea refugiaților a fost preluată de o mulţime de site-uri afiliate socialiştilor, iar ziarul PSRM „Socialistul” amplifica dezinformarea, scriind că Maia Sandu îi va caza pe refugiaţi în casele lăsate de moldovenii plecaţi peste hotare. Ştirea fusese preluată şi de televiziunile cele mai urmărite în Republica Moldova, controlate de oligarhul Vlad Plahotniuc care l-a ajutat pe Igor Dodon să câştige atunci mandatul. Mai mult, un canal Youtube „Fundaţia Sirieni Fără Frontiere”, creat în preajma alegerilor şi desfiinţat imediat după scrutin,  difuza o înregistrare video în care trei studenţi sirieni de la Universitatea de Medicină din Chişinău spuneau că îşi doresc ca în Moldova să ajungă cât mai mulţi sirieni. Jurnaliştii de la Ziarul de Gardă au scris atunci cum a evoluat minciuna cu sirienii: de la un site de pamflete, la cea mai urmărită televiziune din țară

În prezent, Republica Moldova se pregătește pentru alegeri parlamentare anticipate, principalii concurenți fiind pro-europenii de la PAS, care mizează pe imaginea pozitivă a fondatoarei formațiunii, Maia Sandu (oficial neutră, ca președinte, dar clar asociată cu partidul) și o alianță pro-rusă formată din socialiștii și comuniștii foștilor președinți Igor Dodon și Vladimir Voronin.

OBIECTIV: Ştirea încearcă să readucă în atenţia publicului dezinformările privind imigranţii sirieni şi are scopul de a o discredita pe Maia Sandu în contextul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare care vor avea loc pe 11 iulie în Republica Moldova.

DE CE ESTE FALSĂ NARAŢIUNEA:  

Noțiunea că sirienii i-ar înlocui pe moldoveni este ridicolă: potrivit estimărilor, în afara Republicii Moldova s-ar afla până la un milion de cetățeni ai acesteia, în timp ce chiar articolul citat vorbește de acordarea a nouă cetățenii acordate sirienilor. În 2018, de pildă, numărul total al celor care solicitaseră azil în precedenții 20 de ani era de 2400, iar cel al refugiaților prezenți pe teritoriul Republicii Moldova la acel moment – 400.

În plus, cetățenia nu se acordă automat – este o procedură complexă, pe care președintele țării doar o validează prin semnarea decretului, atunci când este îndeplinită.

Astfel, potrivit Legii privind cetăţenia Republicii Moldova, aceasta poate fi dobândită inclusiv prin recunoaştere sau naturalizare. Cetăţenia Republicii Moldova poate fi acordată la cerere cetățeanului străin sau apatridului cu domiciliul legal și obișnuit pe teritoriul Republicii Moldova, care respectă prevederile Constituţiei, a susţinut testul pentru evaluarea nivelului de cunoaştere a limbii de stat și are surse legale de venit şi are domiciliul pe teritoriul Republicii Moldova timp de mai mulţi ani.

Conform aceleiaşi legi,  Preşedintele Republicii Moldova emite decretele de acordare a cetăţeniei. Dosarele de dobândire a cetăţeniei sunt, însă, întocmite de Agenția Servicii Publice, care primește cererile privind dobândirea cetăţeniei Republicii Moldova, verifică documentele prezentate, adună date despre solicitant, întocmește o notă informativă şi, împreună cu avizele Ministerului Afacerilor Interne, ale Serviciului de Informaţii şi Securitate şi cu cererea solicitantului, le expediază Preşedintelui Republicii Moldova spre semnare.

 

Un proiect susținut de Ambasada Canadei în România, Bulgaria și Republica Moldova

  • Publicație / Media:
    KP.md
  • Data publicării:
    09/06/2021
  • Public țintă:
    electoratul PSRM, pro-european
  • Afiliere politică:
    PSRM
  • Narațiune cheie:
    Sub conducerea Maiei Sandu, pleacă moldovenii și vin sirienii

EBOOK> Razboi si propaganda: O cronologie a conflictului ruso-ucrainean

EBOOK>Razboiul lui Putin cu lumea libera: Propaganda, dezinformare, fake news

Mariana Vasilache

Mariana Vasilache




Urmareste-ne si pe Google News

Timp de citire: 4 min
  • Maia Sandu le acordă sirienilor cetățenia Republicii Moldova, în timp ce moldovenii pleacă din țară, scrie Komsomolskaia Pravda, care publică un decret prezidențial de acordare a cetățeniei pentru nouă persoane. Este reluată astfel o narațiune de la alegerile prezidențiale din 2016 când a fost răspândit un fake-news că în Republica Moldova vor fi aduși 30 de mii de refugiați sirieni.
  • OBIECTIV: Ştirea încearcă să readucă în atenţia publicului dezinformările privind imigranţii sirieni şi are scopul de a o discredita pe Maia Sandu în contextul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare care vor avea loc pe 11 iulie în Republica Moldova.
Monitor Fake News Nr. 73: Eclipsa și Apocalipsa, atacuri imaginare ale Iranului, rușii și Olimpiada
Monitor Fake News Nr. 73: Eclipsa și Apocalipsa, atacuri imaginare ale Iranului, rușii și Olimpiada

Breaking Fake News realizează, săptămânal, o selecție a narațiunilor false demontate în presa internațională.

Horia Grușcă
Horia Grușcă
18 Apr 2024
PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Kievul șantajează Occidentul cu un dezastru nuclear
PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Kievul șantajează Occidentul cu un dezastru nuclear

Ucraina șantajează Occidentul cu provocarea unui dezastru nuclear în Europa dacă nu va mai fi sprijinită în război, potrivit propagandei pro-Kremlin.

Marin Gherman
Marin Gherman
17 Apr 2024
FAKE NEWS: Băncile private nu dau credite românilor
FAKE NEWS: Băncile private nu dau credite românilor

Băncile private fac bani pe spinarea românilor, pe care refuză să-i ajute prin creditare, potrivit publicaţiei unui partid suveranist, de orientare extremistă.

Cezar Manu
Cezar Manu
15 Apr 2024
Monitor Fake News Nr. 72: Dezinformări cu teroriști islamiști și ucraineni
Monitor Fake News Nr. 72: Dezinformări cu teroriști islamiști și ucraineni

Breaking Fake News realizează, săptămânal, o selecție a narațiunilor false demontate în presa internațională.

Horia Grușcă
Horia Grușcă
12 Apr 2024