Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Știri

Ungaria e prima ţară din UE care cumpără vaccinul rusesc

sputnik

Guvernul ungar a semnat un acord pentru achiziţionarea unei 'cantităţi mari' de vaccin rusesc Sputnik V - a anunţat, vineri, ministrul de Externe Peter Szijjarto, într-o înregistrare video postată pe contul său de Facebook şi preluată de agenţiile de presă. Aflat în vizită la Moscova, el a precizat că vaccinurile vor fi livrate în trei tranşe, iar detaliile despre cantitatea de doze achiziţionate vor fi oferite ulterior. Ungaria devine, astfel, prima ţară din Uniunea Europeană care cumpără vaccinul ruşilor. Anunţul lui Szijjarto survine pe fondul criticilor din partea Budapestei cu privire la 'lentoarea' procesului de aprobare a Sputnik V de către Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA). Doar două vaccinuri sunt în prezent autorizate în Uniunea Europeană: Pfizer-BioNTech şi Moderna. EMA urmează să decidă pe 29 ianuarie în privinţa autorizării vaccinului Oxford-AstraZeneca, deja utilizat în Marea Britanie.

Tags: Ungaria, Viktor Orban, Rusia, SARS-CoV-2, Sputnik V, Vladimir Putin
Vă invităm la un Centenar Regal! Pe 25 octombrie se împlinesc 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I
Alte știri
Bulgaria a anunțat arestarea a șase persoane, între care cel puțin doi militari,  supectate de spionaj în beneficiul Rusiei

Bulgaria a anunțat arestarea a șase persoane, între care cel puțin doi militari, supectate de spionaj în beneficiul Rusiei

Cotată, până în 1989, drept cel mai docil satelit al fostei Uniuni Sovietice, dar membră a NATO din 2004 şi a Uniunii Europene din 2007, Bulgaria întreţine, în mod tradiţional, relaţii economice strânse cu Rusia.

Azerbaidjanul a închis o moschee şiită legată de ghidul suprem al Iranului vecin, ayatollahul Ali Khamenei

Azerbaidjanul a închis o moschee şiită legată de ghidul suprem al Iranului vecin, ayatollahul Ali Khamenei

Măsura a fost adoptată, constată comentatorii, într-un moment în care armata iraniană face manevre în nord-vestul țării, în apropierea graniței cu Azerbaidjanul.

22 Jan 2021

Timp de citire: 1 min
Republica Moldova îi solicită Rusiei un preţ echitabil pentru gazele naturale livrate
Republica Moldova îi solicită Rusiei un preţ echitabil pentru gazele naturale livrate

Vicepremierul în Guvernul pro-occidental de la Chişinău, Andrei Spânu, a anunţat că negocierile vor continua pe 27 octombrie, la Sankt Petersburg, unde vrea să se întâlnească şi cu şeful gigantului energetic rusesc Gazprom, Aleksei Miller.

25 Oct 2021
Preşedintele rus, Vladimir Putin, l-a felicitat pe omologul său uzbek, Şavkat Mirzioiev, pentru victoria în alegerile de duminică, fără să mai aştepte publicarea rezultatelor
Preşedintele rus, Vladimir Putin, l-a felicitat pe omologul său uzbek, Şavkat Mirzioiev, pentru victoria în alegerile de duminică, fără să mai aştepte publicarea rezultatelor

Observatorii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au acuzat absenţa unei veritabile opoziţii şi numeroase nereguli la vot.

25 Oct 2021
Lira turcească a atins, luni, un nou minim istoric
Lira turcească a atins, luni, un nou minim istoric

Acesta este, spun experții economici, efectul temerilor că zece state occidentale ar putea să-și micșoreze schimburile comerciale și investițiile în Turcia, după ce președintele autoritar islamo-conservator Recep Tayyip Erdogan a amenințat că le va expulza ambasadorii.

25 Oct 2021
Autoritățile poloneze anunță că iau în calcul suplimentarea restricțiilor sanitare, dacă rata zilnică a contaminărilor cu COVID-19 trece de șapte mii
Autoritățile poloneze anunță că iau în calcul suplimentarea restricțiilor sanitare, dacă rata zilnică a contaminărilor cu COVID-19 trece de șapte mii

Ca în majoritatea statelor din centrul și estul continentului, numărul persoanelor imunizate în Polonia contra noului coronavirus este sub media Uniunii Europene.

25 Oct 2021