Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Știri

Rusia a raportat, sâmbătă, un nou record de cazuri noi de contaminare cu COVID-19 înregistrate într-o singură zi

Rusia a raportat, sâmbătă, un nou record de cazuri noi de contaminare cu COVID-19 înregistrate într-o singură zi
©  |  

Rusia a raportat, sâmbătă, un nou record de cazuri noi de contaminare cu COVID-19 înregistrate într-o singură zi. 41.335 e numărul îmbolnăvirilor anunțate de guvern, iar cel al deceselor provocate de noul coronavirus în ultimele 24 de ore e de 1.888, în ușoară scădere față de vineri. Bilanțurile sunt publicate la sfârșitul unei perioade în care activitățile sociale s-au desfășurat la cote minime, potrivit unui decret semnat de președintele Vladimir Putin. La Moscova, care a rămas principalul focar de COVID-19, între 30 octombrie și 7 noiembrie, sunt închise toate şcolile, restaurantele, saloanele de înfrumuseţare, magazinele de haine, sălile de sport şi alte servicii calificate drept neesenţiale. Au rămas deschise doar farmaciile şi magazinele care vând alimente şi alte produse de primă necesitate. Majoritatea angajaţilor au fost trimişi acasă, în concediu plătit. De la declanșarea pandemiei, peste 8,7 milioane de ruși au contractat boală și, potrivit autorităților,  245.635 au murit. Agenția de statistică Rosstat, care utilizează o definiție mai largă a deceselor legate de virus, consemna, însă, aproape 450 de mii de decese încă de la sfârșitul lunii septembrie.  

Doar circa 34% dintre ruși au făcut schema completă de imunizare, deși puterea pledează insistent pentru vaccinare și laudă calitatea serurilor de producție autohtonă. Kremlinul a recunoscut eşecul campaniei de vaccinare, dar l-a pus pe seama lipsei de conştiinţă civică a populației. Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, Dmitri Peskov, a spus că nu autoritățile sunt vinovate de situația actuală, fiindcă acestea ar fi creat toate condițiile pentru ca rușii să-și protejeze viața vaccinându-se. Misiunea noastră, a mai spus el, e să lăsăm economia să funcționeze și oamenii să câștige bani. Administrația federală, remarcă analiștii, a evitat să-și asume măsuri impopulare de limitare a activității economice și a cerut autorităților regionale să reacționeze în funcție de situația din teren.

Tags: SARS-CoV-2, Vladimir Putin

Alte știri
FIDESZ reclamă la Bruxelles maghiarofobia din Ucraina

FIDESZ reclamă la Bruxelles maghiarofobia din Ucraina

Eurodeputați din partidul lui Viktor Orban atrag atenţia asupra 'acţiunii nejustificate şi violente' a serviciilor de securitate ucrainene

Un înalt diplomat din Austria, recent revocat din funcție, e suspectat că a provocat o scurgere de documente secrete

Un înalt diplomat din Austria, recent revocat din funcție, e suspectat că a provocat o scurgere de documente secrete

Între 2018 și 2020, el a fost secretar general al ministerului de Externe și, în această calitate, i-ar fi furnizat informații clasificate unui fost agent austriac, acuzat de spionaj în favoarea Rusiei.

Preşedintele Ucrainei a demis doi judecători de la Curtea Constituţională pentru că 'ameninţă independenţa statului şi securitatea naţională'

Preşedintele Ucrainei a demis doi judecători de la Curtea Constituţională pentru că 'ameninţă independenţa statului şi securitatea naţională'

Aceștia au fost numiţi de fostul preşedinte Viktor Ianukovici, care a fugit în Rusia în februarie 2014, după trei luni de proteste de stradă ce au dus la răsturnarea sa de la putere.

06 Nov 2021

Timp de citire: 1 min
România: aproape 20 de mii de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2
România: aproape 20 de mii de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2

Sunt cu peste 7.600 mai multe decât luni și este un nou record al numărului de infectări consemnate într-o singură zi de la începutul pandemiei.

25 Jan 2022
Gimnastul ungur Szilveszter Csollany, fost campion olimpic, a murit, la 51 de ani, din cauza COVID-19
Gimnastul ungur Szilveszter Csollany, fost campion olimpic, a murit, la 51 de ani, din cauza COVID-19

El nu voia să se vaccineze și publica, pe contul său de Facebook, mesaje anti-vacciniste.

25 Jan 2022
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Turcia pentru încarcerarea, timp de un an, a fostului corespondent al cotidianului german Die Welt, jurnalistul germano-turc Deniz Yücel
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Turcia pentru încarcerarea, timp de un an, a fostului corespondent al cotidianului german Die Welt, jurnalistul germano-turc Deniz Yücel

Turcia figurează pe locul 153 în lume în clasamentul privind libertatea presei întocmit de celebra organizație non-guvernamentală Reporteri fără frontiere.

25 Jan 2022
Criza din Ucraina: Kremlinul spune că urmărește cu mare îngrijorare acțiunile Statelor Unite
Criza din Ucraina: Kremlinul spune că urmărește cu mare îngrijorare acțiunile Statelor Unite

Americanii și aliații lor europeni și-au reafirmat, la unison, susținerea fără rezerve pentru integritatea teritorială a Ucrainei.

25 Jan 2022