Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Știri

Rusia a înregistrat, miercuri, un nou număr record, 1.028, de decese provocate de COVID-19 într-o singură zi

Object Name: RUSSIA PANDEMIC CORONAVIRUS COVID19
©EPA-EFE/MAXIM SHIPENKOV  |   A health worker waits for Covid-19 patients at the hospital complex in the Kommunarka settlement in Moscow, Russia

Rusia a înregistrat, miercuri, un nou număr record, 1.028, de decese provocate de COVID-19 în ultimele 24 de ore. În acelaşi interval, au fost raportate 34.073 de cazuri noi de contaminare. De la declanşarea pandemiei, peste 400 de mii de oameni au murit după ce s-au contaminat cu noul coronavirus – raportează agenţia de statistică Rosstat, în timp ce autoritățile nu iau în calcul decât 230 de mii. Analiştii detectează semne de nelinişte la Kremlin, după ce preşedintele Vladimir Putin a convocat o nouă reuniune guvernamentală consacrată efectelor pandemiei şi măsurilor de combatere a acesteia.

În ajun, vice-premierul Tatiana Golikova, care coordonează domeniul Sănătăţii, a propus închiderea întregii activităţi din ţară pentru o săptămână, între 30 octombrie şi 7 noiembrie. Presa notează că, după declanşarea pandemiei, Putin a semnat mai multe decrete care limitau la minimum activităţile economice şi sociale, sub titlul de concedii plătite, dar nu instituiau carantina, măsură care ar fi putut irita societatea rusă.

În ultimele săptămâni, administrația federală a evitat să-și asume măsuri impopulare și a cerut autorităților regionale să reacționeze în funcție de situația din teren. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că nu autoritățile sunt vinovate de situația actuală, fiindcă acestea ar fi creat toate condițiile pentru ca rușii să-și protejeze viața vaccinându-se. Misiunea noastră, a mai spus el, e să lăsăm economia să funcționeze și oamenii să câștige bani.  Mai puţin de o treime din cei 144 milioane de ruşi sunt vaccinaţi anti-COVID-19, iar sondajele atestă că majoritatea populaţiei e sceptică faţă de eficienţa serurilor de fabricaţie autohtonă, din producerea cărora puterea şi-a făcut un titlu de glorie.

Tags: SARS-CoV-2, Vladimir Putin

Alte știri
Unul dintre exponenții de marcă ai opoziției belaruse, Viktor Babarîko, a fost condamnat, marți, la 14 ani de închisoare, pentru presupuse fapte de corupție

Unul dintre exponenții de marcă ai opoziției belaruse, Viktor Babarîko, a fost condamnat, marți, la 14 ani de închisoare, pentru presupuse fapte de corupție

Acuzațiile ce i-au fost aduse sunt primire de mită și spălare de bani, pe care le-ar fi comis la șefia Belgazprombank, filiala belarusă a unei bănci din portofoliul gigantului energetic rusesc Gazprom.

Senatorul liberal Nicolae Ciucă a fost desemnat, din nou, candidat la funcţia de prim-ministru al României

Senatorul liberal Nicolae Ciucă a fost desemnat, din nou, candidat la funcţia de prim-ministru al României

Nominalizarea sa e sprijinită de o majoritate parlamentară confortabilă, din care fac parte PSD, PNL, UDMR şi grupul minorităţilor naţionale.

Ministerul lituanian de Interne a respins acuzațiile Belarusului vecin că un irakian ar fi fost ucis în bătaie după ce a trecut frontiera comună dintre cele două țări

Ministerul lituanian de Interne a respins acuzațiile Belarusului vecin că un irakian ar fi fost ucis în bătaie după ce a trecut frontiera comună dintre cele două țări

Comandantul grănicerilor lituanieni, Rustamas Liubajevas, a precizat că, deși sunt autorizați în acest sens, oamenii săi nu utilizează forța pentru a stăvili fluxul de migrație ilegală, alimentat de regimul autoritar belarus.

20 Oct 2021

Timp de citire: 1 min
Un antreprenor din satul Hârtop e singurul contracandidat al liderului separatist transnistrean, Vadim Krasnoselski, la așa-zisele alegeri prezidențiale din decembrie
Un antreprenor din satul Hârtop e singurul contracandidat al liderului separatist transnistrean, Vadim Krasnoselski, la așa-zisele alegeri prezidențiale din decembrie

Președinta Republicii Moldova, pro-occidentala Maia Sandu, a repetat că nu vrea să se întâlnească nici în viitor cu Krasnoselski.

29 Nov 2021
Taiwanul şi Europa trebuie să lucreze împreună pentru apărarea democraţiei – declară preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen
Taiwanul şi Europa trebuie să lucreze împreună pentru apărarea democraţiei – declară preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen

Şeful grupului de prietenie cu Taiwanul din parlamentul lituanian, Matas Maldeikis, a subliniat că politica guvernului din ţara sa în raporturile cu China şi Taiwanul beneficiază de un sprijin masiv în societate.

29 Nov 2021
NOVAYA GAZETA: Război nu va fi. Pentru că acesta poate fi pierdut
NOVAYA GAZETA: Război nu va fi. Pentru că acesta poate fi pierdut

Iulia Latynina explică, în Novaya Gazeta, de ce Rusia nu va lupta într-un război, iar mișcările de trupe de la frontiera cu Ucraina reprezintă o încercare de forțare a SUA la dialog.

29 Nov 2021
Una dintre vedetele campionatului american de baschet (NBA), turcul Enes Kanter, de la  Boston Celtics, a primit cetățenia Statelor Unite
Una dintre vedetele campionatului american de baschet (NBA), turcul Enes Kanter, de la Boston Celtics, a primit cetățenia Statelor Unite

Pașaportul lui turcesc fusese revocat acum patru ani, după ce sportivul criticase regimul islamo-conservator al președintelui Recep Tayyip Erdogan.

29 Nov 2021