
Statele nordice aliate Norvegia, Danemarca şi Islanda au semnat luni o declaraţie comună în care îşi exprimă sprijinul pentru Finlanda şi Suedia în cazul în care cele două ţări ar fi atacate. „Împreună cu Danemarca şi Islanda, Norvegia este pregătită să îşi ajute vecinii nordici prin toate mijloacele necesare dacă ar fi victimele agresiunii pe teritoriul lor înainte de a obţine statutul de membru al NATO” – a afirmat premierul norvegian Jonas Gahr Store. Anterior, premierul suedez Magdalena Andersson a anunţat că Suedia va solicita oficial aderarea la NATO.
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, cel al Franţei, Emmanuel Macron, a cărui ţară exercită preşedinţia semestrială a Consiliului UE, şi şeful statului român Klaus Iohannis şi-au exprimat luni susţinerea pentru decizia Suediei de a solicita aderarea la NATO – relatează agenţiile internaţionale de ştiri. Charles Michel „felicită” Suedia pentru decizia de a solicita aderarea la NATO împreună cu Finlanda, a postat el într-un mesaj pe Twitter. La rândul său, preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a anunţat într-un comunicat dat publicităţii de Palatul Elysee susţinerea „deplină” pentru decizia Suediei de a solicita aderarea la NATO. Şi „România salută decizia Suediei de a solicita aderarea la NATO. Odată cu aderarea Suediei şi Finlandei la familia NATO, Alianţa noastră va fi mai puternică decât niciodată” – a scris preşedintele Iohannis, luni, pe Twitter.