Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Știri

Numeroși lideri politici naționaliști au semnat o declarație comună, prezentată ca preludiul unei alianțe în Parlamentul European

Object Name: FRANCE AVENIR FRANCAIS POLITICAL PARTY LAUNCH
©EPA-EFE/IAN LANGSDON  |   French member of Parliament and president of the Rassemblement National far-right party Marine Le Pen

Șefa extremei drepte franceze, Marine Le Pen, și numeroși lideri politici naționaliști au semnat o declarație comună, prezentată ca preludiul unei alianțe în Parlamentul European, care-și propune să reformeze continentul. Textul, citat de agențiile de presă, reprezintă o delimitare categorică de cei pe care îi numește mondialiști, de genul președintelui francez Emmanuel Macron, rivalul Marinei Le Pen la scrutinul prezidențial de anul viitor. Semnatarii acuză Uniunea Europeană că n-a încetat să-și urmeze calea federalistă și că se îndepărtează de popoarele țărilor membre. Alături de partidul Marinei Le Pen, Reuniunea Națională, la declarație subscriu Liga italiană, condusă de fostul ministru de Interne Matteo Salvini, partidul FIDESZ al premierului ungar Viktor Orban, Lege și Justiție al lui Jaroslaw Kaczynski, la putere în Polonia, extrema dreaptă spaniolă Vox, condusă de Santiago Abascal, sau Fratelli d'Italia, neo-fascist, al Georgiei Meloni. Încă din aprilie, Orban, Salvini și premierul polonez, Mateusz Morawiecki, au anunțat, la Budapesta, că pregătesc lansarea unei noi familii politice europene de dreapta. Partidele celor trei se revendică de la respectul față de suveranitatea naţională, valorile creștine și familia tradițională și sunt foarte critice față de politicile Bruxellesului priivind migrația și statul de drept. În Parlamentul European, după ce a părăsit Partidul Popular (PPE), FIDESZ al lui Orban e neafiliat vreunui grup, Lege și Ordine (PiS) al lui Morawiecki face parte din grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (CRE), iar Liga lui Salvini din cel numit Identitate şi Democraţie (ID). Analiștii amintesc că tentativele anterioare de sincronizare a partidelor de exterma dreptă, eurosceptice și naționaliste au eșuat. Salvini spune că, dacă s-ar produce fuziunea celor două grupuri de drepta radicală din Parlamentul European, CRE și ID, acestea ar deveni a doua cea mai mare familie politică, după populari, și ar avea o influență crescândă. Extrema dreapta e divizată chiar și în Italia, unde Liga lui Salvini, membră ID, a intrat în noul guvern, condus de fostul președinte al Băncii Centrale Europene,  Mario Draghi, în timp ce Frații Italiei (CRE), partid cu origini neo-fasciste, condus de Giorgia Meloni, a rămas în opoziție. Liderul PPE, polonezul Donald Tusk, l-a acuzat pe Morawiecki că organizează la Budapesta un bloc politic pro-Putin, deși atitudinile acestuia, larg împărtășite în Polonia, sunt foarte critice la adresa Rusiei. Orban, în schimb, cultivă relații strânse cu Kremlinul, s-a opus sancțiunilor comunitare împotriva Rusiei și, în premieră pentru Uniunea Europeană, a cumpărat vaccinul anti-COVID-19  Sputnik V produs de ruși. Salvini, la rândul său, e un apologet al politicilor lui Vladimir Putin, iar Marine Le Pen e frecvent acuzată în Franța de legături subterane cu Kremlinul.  

Tags: Ungaria, Viktor Orban, Fidesz, PIS

Alte știri
Cancelarul german Angela Merkel cere din nou, la Moscova, eliberarea opozantului rus Aleksei Navalnîi

Cancelarul german Angela Merkel cere din nou, la Moscova, eliberarea opozantului rus Aleksei Navalnîi

Preşedintele Vladimir Putin susţine că principalul său opozant nu este deţinut „pentru activităţile sale politice”, ci pentru „o infracţiune penală faţă de parteneri străini”.

Președintele american, Joe Biden, se va întâlni cu omologul său rus,  Vladimir Putin, pe 16 iunie, în Elveția, la Geneva

Președintele american, Joe Biden, se va întâlni cu omologul său rus, Vladimir Putin, pe 16 iunie, în Elveția, la Geneva

Prima întrevedere față în față a celor doi lideri de când Biden a preluat președinția Statelor Unite, în ianuarie, va avea loc pe fondul unor tensiuni majore acumulate între Moscova și Washington.

Coaliția naționalistă conservatoare la putere în Polonia e în pragul destrămării, după ce premierul Mateusz Morawiecki a anunțat demiterea unuia dintre adjuncții săi

Coaliția naționalistă conservatoare la putere în Polonia e în pragul destrămării, după ce premierul Mateusz Morawiecki a anunțat demiterea unuia dintre adjuncții săi

Următorul scrutin parlamentar din Polonia e programat în 2023, iar în sondajele privind intenţiile de vot lider rămâne principalul partid de guvernământ, cu 34 de procente.

03 Jul 2021

Timp de citire: 2 min
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a apreciat, miercuri, că la nivel comunitar ar trebui luată în calcul instituirea vaccinării obligatorii împotriva COVID-19
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a apreciat, miercuri, că la nivel comunitar ar trebui luată în calcul instituirea vaccinării obligatorii împotriva COVID-19

Statisticile confirmă că rata modestă de imunizare e direct proporțională cu numărul deceselor provocate de noul coronavirus.

01 Dec 2021
Românii de pretutindeni au celebrat, miercuri, Ziua Naţională şi împlinirea a 103 ani de la crearea statului naţional unitar
Românii de pretutindeni au celebrat, miercuri, Ziua Naţională şi împlinirea a 103 ani de la crearea statului naţional unitar

În vara lui 1940, în urma unui ultimatum, URSS a anexat atât Basarabia, cât şi nordul Bucovinei, teritorii care aparţin, în prezent, fostelor republici sovietice Moldova şi Ucraina.

01 Dec 2021
Talibanii afgani au cerut, din nou, Statelor Unite să deblocheze cele nouă miliarde și jumătate de dolari ale băncii centrale de la Kabul, înghețate în bănci americane
Talibanii afgani au cerut, din nou, Statelor Unite să deblocheze cele nouă miliarde și jumătate de dolari ale băncii centrale de la Kabul, înghețate în bănci americane

Analiștii spun că banii din America sunt vitali pentru Afganistan, unde economia s-a prăbușit din nou, guvernul nu poate plăti mărfurile importate, iar angajații statului nu și-au mai primit salariile de câteva luni.

01 Dec 2021
Ucraina a cerut NATO să pregătească sancțiuni economice împotriva Rusiei și să-și intensifice cooperarea militară cu Kievul
Ucraina a cerut NATO să pregătească sancțiuni economice împotriva Rusiei și să-și intensifice cooperarea militară cu Kievul

Secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, avertizase, deja, că orice agresiune a Rusiei contra vecinei sale va costa scump și va fi urmată de consecințe politice și economice.

01 Dec 2021