Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Știri

Cinci foşti poliţişti ruşi, acuzaţi că i-au fabricat un dosar de trafic de droguri jurnalistului de investigaţii Ivan Golunov, vor sta în închisoare între 5 şi 12 ani

Object Name: RUSSIA OPPOSITION RALLY
©EPA-EFE/SERGEI ILNITSKY  |   People hold banners during an opposition rally in support of political prisoners, Ivan Golunov and other journalists in Moscow, Russia, 23 June 2019. Ivan Golunov, a journalist specialized in corruption cases investigations was arrested by police for drug spreading and later released after a wave of public protests. Ivan Golunov denies the accusation and considers it a provocation caused by his professional activity.

Cinci foşti poliţişti ruşi, acuzaţi că i-au fabricat un dosar de trafic de droguri jurnalistului de investigaţii Ivan Golunov, ca să-l poată aresta, au fost condamnaţi, vineri, la pedepse cu închisoarea între 5 şi 12 ani. Pedeapsa cea mai grea, 12 ani, a primit-o șeful bandei în uniformă, fostul reponsabil al brigăzii antidrog din vestul Moscovei, Igor Liahoveț. Trei foşti colegi ai lui au primit câte opt ani, iar Denis Konovalov, singurul acuzat care şi-a recunoscut faptele, cinci. Fiecare dintre ei va trebui să-i plătească victimei despăgubiri de un milion de ruble, echivalentul a circa 11 mii d euro. Media moscovite, citate de agențiile de presă, notează că arestarea, în iunie 2019, a lui Golunov a mobilizat societatea civilă și a aruncat o lumină crudă asupra forțelor de ordine, care sunt unul dintre stălpii regimului președintelui Vladimir Putin. Golunov, 38 de ani, a fost reținut la Moscova de polițiști care pretindeau că au găsit droguri în rucsacul și în apartamentul său. Fapt absolut neobișnuit în Rusia, el a fost disculpat și pus în libertate după numai cinci zile. Cei cinci polițiști care l-au șicanat au fost destituiți și apoi arestați. Din decembrie 2020, ei erau judecați pentru abuz de putere, falsificare de probe, trafic de droguri și criminalitate organizată. Cunoscut pentru anchetele sale asupra corupției din primăria Moscovei sau asupra escrocheriilor din sectorul pompelor funebre, Ivan Golunov lucrează în Rusia pentru site-ul independent de informații Meduza, al cărui sediu e la Riga, în Letonia. Luna trecută, ministerul rus al justiției a anunțat că a plasat site-ul pe lista așa-numiților agenți ai străinătății, care include numeroase media din lumea liberă  și implică riscul unor amenzi grele și o mulțime de obligații administrative împovărătoare pentru cele vor să lucreze în Rusia. Uniunea Europeană a criticat includerea Meduza pe această listă și a apreciat că restricţiile impuse de Rusia contravin obligaţiilor sale internaţionale şi angajamentelor privind drepturile omului. Creată, în 2014, de un grup de jurnalişti care au părăsit Rusia lui Putin, Meduza a devenit, grație numeroaselor anchete şi reportaje critice faţă de autorităţi, un reper pentru presa independentă rusofonă.

Tags: mass-media, Vladimir Putin
Vă invităm la un Centenar Regal! Pe 25 octombrie se împlinesc 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I
Alte știri
Vocile regimului de la Moscova acuză mişcarea opozantului încarcerat Aleksei Navalnîi că este teleghidată de Statele Unite

Vocile regimului de la Moscova acuză mişcarea opozantului încarcerat Aleksei Navalnîi că este teleghidată de Statele Unite

Scoasă, la modul propriu, în afara legii peste noapte, cea mai cunoscută dintre organizaţiile non-guvernamentale create de Navalnîi, Fondul rus de luptă împotriva corupţiei (FBK), a anunţat că va continua să combată sistemul.

Două birouri de înmatriculări ale ministerului kosovar de Interne au fost atacate și distruse în nordul fostei provincii sârbe

Două birouri de înmatriculări ale ministerului kosovar de Interne au fost atacate și distruse în nordul fostei provincii sârbe

Avioane de vânătoare și elicoptere ale armatei sârbe au survolat regiunea, în timp ce etnicii sârbi, majoritari în nordul Kosovo, își continuă, de o săptămână, protestele.

Curtea Constituţională a Republicii Moldova  a respins o cerere a preşedintelui prooccidental Maia Sandu de a fi autorizată să numească noi miniştri

Curtea Constituţională a Republicii Moldova a respins o cerere a preşedintelui prooccidental Maia Sandu de a fi autorizată să numească noi miniştri

Șefa statului vrea să organizeze alegeri legislative anticipate, sperând că o victorie a partidului pe care l-a condus înainte de a deveni preşedinte îi va consolida puterea şi îi va permite să-şi îndeplinească promisiunile de combatere a corupţiei.

28 May 2021

Timp de citire: 1 min
Republica Moldova îi solicită Rusiei un preţ echitabil pentru gazele naturale livrate
Republica Moldova îi solicită Rusiei un preţ echitabil pentru gazele naturale livrate

Vicepremierul în Guvernul pro-occidental de la Chişinău, Andrei Spânu, a anunţat că negocierile vor continua pe 27 octombrie, la Sankt Petersburg, unde vrea să se întâlnească şi cu şeful gigantului energetic rusesc Gazprom, Aleksei Miller.

25 Oct 2021
Preşedintele rus, Vladimir Putin, l-a felicitat pe omologul său uzbek, Şavkat Mirzioiev, pentru victoria în alegerile de duminică, fără să mai aştepte publicarea rezultatelor
Preşedintele rus, Vladimir Putin, l-a felicitat pe omologul său uzbek, Şavkat Mirzioiev, pentru victoria în alegerile de duminică, fără să mai aştepte publicarea rezultatelor

Observatorii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au acuzat absenţa unei veritabile opoziţii şi numeroase nereguli la vot.

25 Oct 2021
Lira turcească a atins, luni, un nou minim istoric
Lira turcească a atins, luni, un nou minim istoric

Acesta este, spun experții economici, efectul temerilor că zece state occidentale ar putea să-și micșoreze schimburile comerciale și investițiile în Turcia, după ce președintele autoritar islamo-conservator Recep Tayyip Erdogan a amenințat că le va expulza ambasadorii.

25 Oct 2021
Autoritățile poloneze anunță că iau în calcul suplimentarea restricțiilor sanitare, dacă rata zilnică a contaminărilor cu COVID-19 trece de șapte mii
Autoritățile poloneze anunță că iau în calcul suplimentarea restricțiilor sanitare, dacă rata zilnică a contaminărilor cu COVID-19 trece de șapte mii

Ca în majoritatea statelor din centrul și estul continentului, numărul persoanelor imunizate în Polonia contra noului coronavirus este sub media Uniunii Europene.

25 Oct 2021