Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Știri

Bulgaria a fost condamnată de CEDO fiindcă a trimis înapoi în țara lui, fără să-i fi examinat cererea de azil, un jurnalist turc

Object Name: TURKEY COUP ATTEMPT AFTERMATH
©EPA/SEDAT SUNA  |   The headquarter of Zaman newspaper, one of the newspaper which was shut down by the government, in Istanbul, Turkey, 28 July 2016.

Bulgaria a fost condamnată, marți, de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) fiindcă, după puciul ratat din Turcia vecină, de acum cinci ani, a trimis înapoi în țara lui, fără să-i fi examinat cererea de azil, un jurnalist turc, critic la adresa puterii islamo-conservatoare de la Ankara. Reclamantul, al cărui nume n-a fost precizat, a fugit pe 13 octombrie 2016 din Turcia într-un camion de marfă și nu și-a ascuns temerile față de relele tratamente care i-ar fi aplicate dacă ar ajunge pe mâna autoritaților de acolo, dar decidenții de la Sofia n-au luat în seamă cererea lui de protecție internațională – a constatat CEDO. Statul bulgar va trebui să-i plătească 15 mii de euro, ca daune morale. Omul, în vârstă de 36 de ani, e în prezent întemnițat în Turcia, după ce a fost condamnat la șapte ani și jumătate de închisoare, pentru așa-zisa apartenență la o organizație teroristă. El lucrase pentru cotidianul din Istabul Zaman și pentru agenția de presă Cihan, ale Feza Media Group, trust inițial considerat un critic al regimului condus de președintele Recep Tayyip Erdogan și devenit, ulterior, foarte docil.  

Joi, Turcia a marcat cinci ani de la puciul ratat în urma căruia Erdogan a dezlănțuit o represiune sălbatică contra tuturor contestatarilor săi și a înlocuit, practic, sistemul parlamentar cu o cvasidictatură islamo-conservatoare. În noaptea de 15 spre 16 iulie 2016, militari rebeli au ieșit cu tancurile pe străzi, în timp ce avioane survolau capitala Ankara și fosta capitală Istanbul și bombardau sediile unor instituții cheie, între care Parlamentul. Intervenția armatei rămase loiale președintelui și manifestațiile masive ale partizanilor săi civili au pus capăt, rapid, tentativei de lovitură de stat. Peste 250 de oameni au fost uciși atunci, scriu agențiile de presă, care nu iau în calcul și victimele înregistrate printre puciști. Analiștii notează că șocul din iulie 2016 a agravat deriva autoritară a lui Erdogan. El i-a atribuit responsabilitatea pentru complot unui fost aliat,  predicatorul Fethullah Gülen, refugiat în Statele Unite, și a lansat o prigoană implacabilă contra tuturor adepților acestuia, reali sau imaginari. Represiunea s-a extins, curând, asupra opoziției pro-kurde și a media independente. 

Cifrele, spun analiștii, sunt înspăimântătoare: în ultimii cinci ani, peste 300 de mii de oameni au fost anchetați și aproape trei mii condamnați la închisoare pe viață pentru apartenență la mișcarea lui Gülen. Peste o sută de mii de persoane au fost concediate, aproape un sfert dintre acestea fiind militari, iar circa patru mii magistrați. Gülen a spus mereu că el conduce doar o reţea paşnică de organizaţii non-guvernamentale şi de întreprinderi și a negat, în mod repetat, orice implicare în tentativa de puci. Refuzul Statelor Unite de a-l extrada a iritat grav Ankara.

Vânătoarea contra adepților săi, remarcă media, se desfășoară, frenetic, și în străinătate. În mai, serviciile speciale turceşti au arestat în străinătate şi au repatriat forţat un nepot al celebrului predicator.  Potrivit media turceşti. citate de agenţiile internaţionale, Selahaddin Gülen a fost adus în ţară de agenţi ai serviciului naţional de informaţii (MIT), care l-au capturat într-o ţară africană. Agenţia de stat Anadolu a publicat şi o fotografie cu suspectul încătuşat, încadrat de două drapele turceşti. El e acuzat de apartenenţă la organizaţia teroristă FETO, numele utilizat de Ankara pentru a desemna mişcarea predicatorului. Turcia a repatriat forţat zeci de persoane acuzate că aparţin mişcării lui Gülen, mai ales din ţări din Balcani şi din Africa. În 2018, răpirea în Kosovo de către agenţi MIT a şase turci acuzaţi de legături cu Gülen a provocat o criză politică şi a condus la demiterea ministrului de Interne şi a şefului serviciului de informaţii din fosta provincie sârbă, cu populaţie majoritar albaneză, de confesiune musulmană.

 

Tags: Turcia, Recep Tayyip Erdoğan
Vă invităm la un Centenar Regal! Pe 25 octombrie se împlinesc 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I
Alte știri
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, și-a reiterat apelul ca țara lui să fie admisă în NATO

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, și-a reiterat apelul ca țara lui să fie admisă în NATO

Analiștii amintesc că Rusia n-a obosit să califice extinderea spre Est a NATO, alianță dominată de americani, drept o amenințare la adresa securității sale.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a cerut Poloniei și Letoniei să le acorde ajutor umanitar migranților de la frontierele lor cu Belarusul

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a cerut Poloniei și Letoniei să le acorde ajutor umanitar migranților de la frontierele lor cu Belarusul

Potrivit Convenției internaționale privind refugiații, adoptată în 1951, solicitanții de azil nu trebuie sancționați, chiar dacă trec ilegal frontiera.

Mii de ciprioți care se opun restricțiilor sanitare anti-COVID-19 au atacat sediul unui canal de televiziune și au incendiat mașinile personalului

Mii de ciprioți care se opun restricțiilor sanitare anti-COVID-19 au atacat sediul unui canal de televiziune și au incendiat mașinile personalului

Violențele interne se suprapun tensiunilor politice internaționale, după ce, vineri, o navă militară turcească a tras focuri de avertisment asupra unui vapor al gărzii de coastă cipriote, care patrula în apropierea portului Kato Pyrgos, din nord-vestul insulei mediteraneene, divizată între comunităţile greacă şi turcă.

21 Jul 2021

Timp de citire: 3 min
Republica Moldova îi solicită Rusiei un preţ echitabil pentru gazele naturale livrate
Republica Moldova îi solicită Rusiei un preţ echitabil pentru gazele naturale livrate

Vicepremierul în Guvernul pro-occidental de la Chişinău, Andrei Spânu, a anunţat că negocierile vor continua pe 27 octombrie, la Sankt Petersburg, unde vrea să se întâlnească şi cu şeful gigantului energetic rusesc Gazprom, Aleksei Miller.

25 Oct 2021
Preşedintele rus, Vladimir Putin, l-a felicitat pe omologul său uzbek, Şavkat Mirzioiev, pentru victoria în alegerile de duminică, fără să mai aştepte publicarea rezultatelor
Preşedintele rus, Vladimir Putin, l-a felicitat pe omologul său uzbek, Şavkat Mirzioiev, pentru victoria în alegerile de duminică, fără să mai aştepte publicarea rezultatelor

Observatorii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au acuzat absenţa unei veritabile opoziţii şi numeroase nereguli la vot.

25 Oct 2021
Lira turcească a atins, luni, un nou minim istoric
Lira turcească a atins, luni, un nou minim istoric

Acesta este, spun experții economici, efectul temerilor că zece state occidentale ar putea să-și micșoreze schimburile comerciale și investițiile în Turcia, după ce președintele autoritar islamo-conservator Recep Tayyip Erdogan a amenințat că le va expulza ambasadorii.

25 Oct 2021
Autoritățile poloneze anunță că iau în calcul suplimentarea restricțiilor sanitare, dacă rata zilnică a contaminărilor cu COVID-19 trece de șapte mii
Autoritățile poloneze anunță că iau în calcul suplimentarea restricțiilor sanitare, dacă rata zilnică a contaminărilor cu COVID-19 trece de șapte mii

Ca în majoritatea statelor din centrul și estul continentului, numărul persoanelor imunizate în Polonia contra noului coronavirus este sub media Uniunii Europene.

25 Oct 2021