Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Știri

Albania îşi alege, duminică, un nou parlament, după o campanie electorală marcată de violenţe

Object Name: ALBANIA LOCAL ELECTIONS
© EPA-EFE/MALTON DIBRA  |   An elderly Albanian woman casts her vote at a polling station in Tirana, Albania

Albania îşi alege, duminică, un nou parlament, după o campanie electorală dominată de dezbateri asupra crizei sanitare şi sărăciei şi marcată de violenţe şi de animozităţile vechi dintre liderii politici. Premierul socialist în exerciţiu, Edi Rama, calificat de comentatori drept ambiţios şi autoritar, cere un al treilea mandat, pentru a pune capăt epidemiei, a înlătura urmările cutremurului din 2019, a duce la bun sfârşit marile lucrări de infrastructură şi a-şi conduce ţara spre Uniunea Europeană. Pictor, fost ministru al Culturii şi şef al Executivului din 2013, Rama e frecvent acuzat de opoziţia de dreapta că are conexiuni cu crima organizată. Liderul partidului democrat, de centru-dreapta, şi adversar tradiţional al socialiştilor, e juristul şi fostul ministru cu multiple portofolii Lulzim Basha. El a creat un cartel electoral cu numeroase formaţiuni, pentru a atrage voturi de peste tot şi promite că va fi un garant al independenţei sistemului judiciar şi va combate nemilos corupţia. E considerat un discipol al fostului şef al statului, Sali Berisha, liderul istoric al dreptei. Partidele democrat și socialist își dispută, practic, supremația politică de trei decenii, după prăbușirea celei mai ermetice și autarhice dictaturi comuniste din Europa. Toți președinții și premierii Albaniei post-comuniste au ieșit din rândurile lor. Recent, o persoană a fost ucisă cu gloanțe și alte patru, între care o polițistă, au fost rănite, în orașul Elbasan, într-un incident care a opus militanți ai acestor formaţiuni rivale. Comentatorii notează că viața politică albaneză, foarte pasională, e frecvent marcată de mesaje incendiare și încărcate de ură, în pofida apelurilor repetate la calm ale partenerilor occidentali ai Tiranei. Atât ambasada americană, cât și delegația Uniunii Europene le-au cerut politicienilor albanezi să evite violențele. Potrivit statisticilor oficiale, 1,7 milioane de albanezi, adică 37% din populaţie, au emigrat în ultimii 30 de ani. Criza sanitară a fost agravată de sărăcie, Albania neavând bani să cumpere suficiente vaccinuri anti-COVID-19, şi de deficitul de medici, doar 1,2 la 1.000 de locuitori.

 

Tags: Statele Unite, Comisia Europeană
Carte recomandata
Alte știri
Președintele ucrainean,  Volodimir Zelenski, le cere occidentalilor admiterea țării lui în NATO și Uniunea Europeană, ca pavăză în fața presiunilor crescânde ale Rusiei

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, le cere occidentalilor admiterea țării lui în NATO și Uniunea Europeană, ca pavăză în fața presiunilor crescânde ale Rusiei

Încă din 2008, reticența mai multor țări occidentale și, în primul rând, a Franței și Germaniei, care voiau să menajeze Moscova, a amânat o decizie privind integrarea Kievului în Alianța Nord-Atlantică.

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a deschis șantierul primului pod peste așa-numitul Canal Istanbul

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a deschis șantierul primului pod peste așa-numitul Canal Istanbul

Atât opozanți interni, cât și experți străini au avertizat că proiectele faraonice de infrastructură promovate de Erdogan fac mai degrabă rău economiei turcești.

Statele Unite reafirmă că-și doresc relații stabile și predictibile cu Rusia

Statele Unite reafirmă că-și doresc relații stabile și predictibile cu Rusia

Luna trecută, într-o discuție telefonică, președintele american, Joe Biden, i-a propus omologului rus, Vladimir Putin, o întâlnire față în față, pe teren neutru, menită să dezamorseze tensiunile acumulate între cele două puteri, după ce Moscova ar fi coordonat atacuri cibernetice contra Statelor Unite şi s-ar fi amestecat în alegerile prezidenţiale americane.

23 Apr 2021

Timp de citire: 1 min
Noul premier român desemnat este actualul ministru al Apărării, generalul în rezervă Nicolae Ciucă
Noul premier român desemnat este actualul ministru al Apărării, generalul în rezervă Nicolae Ciucă

Nominalizarea sa survine după ce un recent sondaj de opinie confirmă că Armata şi Biserica sunt pe primele locuri într-un top al încrederii românilor, iar clasa politică inspiră preponderent neîncredere şi e percepută drept coruptă şi incompetentă.

21 Oct 2021
Ucraina a înregistrat, joi, noi numere record de decese provocate de COVID-19 și de  contaminări cu noul coronavirus într-o singură zi
Ucraina a înregistrat, joi, noi numere record de decese provocate de COVID-19 și de contaminări cu noul coronavirus într-o singură zi

Înăsprirea restricțiilor, cred comentatorii, explică afluxul masiv de oameni care, în ultimul timp, merg să se imunizeze.

21 Oct 2021
Autoritățile ruse au emis un mandat de arestare pe numele uneia dintre cele mai apropiate colaboratoare ale opozantului încarcerat Aleksei Navalnîi, avocata Liubov Sobol
Autoritățile ruse au emis un mandat de arestare pe numele uneia dintre cele mai apropiate colaboratoare ale opozantului încarcerat Aleksei Navalnîi, avocata Liubov Sobol

Ea ar fi plecat din țară în august, la câteva zile după ce a fost condamnată la un an și jumătate de închisoare cu supendare, sub acuzația că ar fi instigat la încălcarea normelor antiepidemice.

21 Oct 2021
Vicepremierul Republicii Moldova, Vlad Kulminski, se află, joi, la Moscova
Vicepremierul Republicii Moldova, Vlad Kulminski, se află, joi, la Moscova

Analiștii de la Chișinău cred că Republica Moldova ar putea obține un preț mai bun de achiziție a gazelor rusești doar dacă va face cedări politice legate de dosarul transnistrean.

21 Oct 2021