Surpriza Moscovei în fața ofensivei ucrainene s-a văzut din modul în care s-a reacționat, între bagatelizarea crizei de către Putin și apeluri la o rezistență ca aceea a sovieticilor împotriva naziștilor, tot la Kursk.
Într-o săptămână, armata ucraineană este posibil să fi cucerit în regiunea rusească Kursk un teritoriu similar cu cel acaparat de Rusia în Ucraina, de la începutul anului, scrie AGENTS.MEDIA. Declarațiile comandantului Armatei ucrainene Alexandr Sîrskii că Ucraina a cucerit 1000 de kilometri pătrați din teritoriul rus permit compararea realizărilor forțelor ucrainene în cursul ofensivei recente cu cele ale Rusiei în timpul ofensivei pe care aceasta a început-o în octombrie anul trecut. Dacă declarațiile lui Sîrski sunt veridice, teritoriul cucerit de Ucraina într-o săptămână este comparabil cu cel acaparat de Rusia de la începutul ultimei sale ofensive, care a început pe 10 octombrie 2023, relevă o analiză Agents în baza datelor proiectului OSINT DeepState. Datele Ministerului rus al Apărării și al bloggerilor militari denotă că în ultimele zile zona acțiunilor de luptă în regiunea Kursk se lărgește. Aceasta înseamnă că Ucraina ar putea în următoarele zile să cucerească o suprafață mai mare decât a luat Rusia din octombrie anul trecut. […]
„Nu e război, ci o calamitate naturală”, rezumă jurnalista Farida Rustamova felul în care tratează autoritățile ruse evenimentele din regiunea Kursk. La o săptămână de la începutul incursiunii armatei ucrainene pe teritoriul Rusiei, Kremlinul a hotărât să ofere detalii despre ceea ce se întâmplă. Cetățenilor ruși li s-a prezentat un fragment de 30 de minute din ședința lui Putin cu reprezentanții structurilor de forță, membrii guvernului și guvernatorii regiunilor din proximitatea frontului. Până atunci, Putin a comentat foarte succint incursiunea trupelor ucrainene și aproape că nu a apărut în public. Iată ce concluzii pot fi trase de aici: 1. Incursiunea armatei ucrainene a fost o surpriză pentru serviciile speciale ale armatei ruse. Potrivit guvernatorului regiunii Kursk, Alexei Smirnov, armata ucraineană a înaintat 12 kilometri în interiorul Rusiei și controlează 28 de localități, însă, după cum a recunoscut Smirnov nu este clar unde se află unitățile armatei ucrainene, întrucât în regiune nu există „o linie clară a frontului”. 2. Autoritățile ruse încearcă să mențină aparența că evenimentele din Kursk nu sunt decât un fel de calamitate naturală ordinară, într-o regiune îndepărtată, nu un război pe teritoriul Rusiei. Îndată ce Smirnov a început să vorbească despre înaintarea armatei ucrainene, Putin l-a întrerupt - despre aceasta vor raporta militarii (nu în public), vorbiți despre ajutoarele pentru populație. Conform cifrelor „civile” raportate de Smirnov, situația este înfiorătoare. În zona de evacuare se află 180 de mii de persoane, dintre care 121 de mii deja au fost evacuate. Autoritățile nu știu nimic de soarta a doua mii de oameni. 3. Zi de zi, războiul face jertfe umane și slăbește economia rusă. În regiunea Kursk se construiesc un șanț antitanc de 46 de kilometri (40 km deja s-au săpat), 40 de puncte de control și 90 de puncte de sprijin de pluton. Sunt ridicate orășele de corturi, sunt evacuați zeci de mii de oameni care au nevoie de hrană, apă și condiții minime de supraviețuire.
Militarii în termen evacuați din regiunea Kursk sunt forțați să încheie contracte, ca să fie din nou trimiși în prima linie, scrie VERSTKA. Soldaților care au supraviețuit incursiunii ucrainene li se promit plăți „pentru participarea în lupte”, iar cei care refuză sunt amenințați cu judecata. Două mame ale soldaților evacuați din regiunea Kursk au povestit pentru Verstka cum aceștia sunt forțați să semneze contracte cu Ministerul Apărării. După cum afirmă ele, aproximativ 150 de tineri recruți se află în una din unitățile militare din regiunea Kursk, acestora li se spune că „veți merge în spatele trupelor de asalt și veți curăța teritoriul” și li se promit înlesniri și plăți „pentru luptă” de 4 – 4,5 mii de ruble pe zi (40 de euro) „[…] Dacă nu veți fi de acord, veți fi judecați, oricum mergeți pe front, nu aveți încotro. Adică, oricum ei au de gând să-i trimită acolo. Încearcă să-i preseze moral, îi trimit pe copiii noștri în hăul acela”, a povestit pentru Verstka Elena, mama unui recrut. […] Sunt trimiși în prima linie soldați care făceau lucrări auxiliare și nu au pregătire militară. […] Marina a povestit că fiul ei a fost transferat în Kursk din regiunea Belgorod, iar după incursiunea ucrainenilor de la 6 august nu a putut lua legătura cu el patru zile. „Președintele nostru a spus că militarii în termen nu trebuie să participe la SVO (operațiunea specială). Deci, fiul meu nu trebuia să se afle în zona luptelor, de ce s-a întâmplat astfel?” , spune femeia. […] În timpul ofensivei ucrainene în regiunea Kursk, comandanții i-au părăsit, practic, pe soldații în termen în zona de lupte, fără arme și instrucțiuni. Nu se știe nimic de soarta a zeci de tineri recruți. […]
„Ne este foarte frică și vrem acasă, la familiile noastre”. Prazhskygrad publică mesajul soldaților în termen, luați prizonieri după ce au fost lăsați în regiunea Kursk pentru a opri armata ucraineană. Mesajul e adresat „stimatului Vladimir Vladimirovici”, care a afirmat anterior că nici un soldat în termen nu va fi dus pe front.
Propagandiștii ruși au început să compare atacul forțelor armate ucrainene cu bătălia de la Kursk, constată AGENTS. Comparația incursiunii militare ucrainene în regiunea Kursk cu bătălia de la Kursk din cel de-Al Doilea Război Mondial s-a auzit la TV Pervîi kanal. Și Z-canalele de pe Telegram fac astfel de paralele. Pervîi kanal a difuzat un reportaj luni dimineață în cadrul emisiunii „Vremea pokajet” : „Este o situație complicată, deoarece a mai avut loc o bătălie pentru Kursk. Acum e rândul nostru, al generației noastre. /… / Să alungăm naziștii de unde au venit”, a declarat un militar rus care a fost prezentat ca membru al grupului de voluntari „Malva”. „Bătălia de la Kursk” apare și în postările din ultima săptămână despre regiunea Kursk ale bloggerilor pro-război: „Dva maiora”, Kirill Fiodorov, Iurii Kotenok. Printre primii care au folosit această comparație este canalul „Trinandzatîi”, afiliat grupului Wagner. Bătălia de la Kursk, care a avut loc în 1943 pe arcul de la Kursk, a fost una dintre cele mai mari și decisive în timpul celui de Al Doilea Război Mondial.
„Jurnalistul irlandez”, care l-a acuzat pe Zelenski că minte în privința incendiului de la centrala atomică de la Zaporojie, este un propagandist rus, relevă THE INSIDER, în rubrica Antifake. Într-un articol întitulat „Penibil: Zelenski acuzat în Occident de minciună, după atacul de la stația din Zaporojie”, agenția rusă de stat RIA Novosti scrie: „Regimul de la Kiev în frunte cu Vladimir Zelenski încearcă să convingă opinia publică din Occident că Rusia atacă centrala atomică de la Zaporojie pe care tot ea o controlează”, a postat jurnalistul irlandez Chay Bowes, pe rețeaua X. […] „Zelenski și clica sa încearcă să ne spună că Rusia se bombardează singură – atacând unicul obiect atomic pe care îl controlează, în timp ce ar putea cu ușurință să le atace pe acelea pe care nu le controlează. Penibil”, a comentat Bowes”, citat de Ria Novosti. […] Chay Bowes este un personaj destul de cunoscut. Pe 29 iunie 2023 el a vorbit până și în Consiliul de Securitate al ONU, la invitația delegației ruse, învinuind NATO că desfășoară o „operațiune de prevenire a victoriei Rusiei”, numind Ucraina „stat criminal terorist”. La ONU, acesta a fost prezentat ca „cercetător, specialist în arme de infanterie și muniție”. De fapt, el este corespondent la postul TV Russia Today. Din 2022, Bowes locuiește la Moscova. Încă în 2015 el îndemna Rusia „să intre în Ucraina și să nimicească acești dulăi naziști”, iar în 2019, susținea că teroristul care a ucis 51 de persoane în două moschei din orașul neozeelandez Christchurch a fost antrenat de „neonaziștii ucraineni”. După declanșarea războiului, el a acuzat Ucraina de genocid și a răspândit declarații despre un număr enorm de victime în rândul armatei ucrainene în timpul eliberării orașului Herson, în realitate trupele ruse cedând orașul fără lupte. În iunie 2024, Bowes a anunțat că militarii ucraineni care intenționează să se predea sau să se retragă sunt împușcați. Ria Novosti preia aproape zilnic comentariile lui Bowes.