
Călin Georgescu, 62 de ani, este absolvent al Universităţii de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, în specialitatea Îmbunătățiri Funciare. Potrivit propriului CV, el deţine şi un titlu de doctor în Pedologie la aceeași universitate, dar a absolvit şi programul postuniversitar „Securitate și apărare națională – geopolitică și geostrategie” la Colegiului Național de Apărare „Carol I”.
În 1991, a devenit consilierul ministrului Mediului de la acea vreme, în guvernul Stolojan. Ulterior a ocupat funcția de secretar general în aceeaşi instituţie, iar în 2000 a fost numit director executiv al Centrului Național pentru Dezvoltare Durabilă. Din această poziţie, a coordonat elaborarea Strategiei Naționale de Dezvoltare Durabilă. În 2004 este transferat în Ministerul de Externe, iar între 2006 şi 2012 a ocupat postul de director executiv la Institutul de Proiecte pentru Inovație și Dezvoltare.
În perioada 2010–2012 a fost şi raportor special al ONU privind efectele adverse ale traficului și depozitării ilicite de produse și deșeuri toxice asupra drepturilor omului, iar în 2013 a devenit președinte al Centrului European de Sprijin din Winterthur (Elveția) al Clubului de la Roma.
Din 2021 este cadru didactic la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București – Centrul universitar Pitești, unde deține gradul de lector.
Numele său s-a aflat pe lista potențialilor premieri în anii 2011 și 2012, ca soluție de înlocuire a lui Emil Boc, a cărui popularitate era în scădere după măsurile luate în timpul crizei economice din 2009-2010. La acea vreme, Georgescu a spus că nu este interesat de șefia Guvernului. În 2016, Călin Georgescu era propus pentru poziţia de premier al României de Federaţia “Societatea Civilă Românească”, una din organizaţiile care au felicitat Rusia pentru anexarea Crimeei, considerată o „întoarcere la patria-mamă”.
După alegerile din 2020, când AUR a reușit să intre în Parlament, partidul lui George Simion l-a propus pe Călin Georgescu drept candidat la funcția de premier. Dorin Lulea, actualul prim-vicepreședinte al AUR, preciza la acea vreme că Georgescu nu era membru al partidului, fiind desemnat ca urmare a expertizei sale în dezvoltare durabilă. Georgescu a fost candidat al AUR pentru funcția de premier și în timpul crizei politice generate de căderea guvernului Cîțu, în octombrie 2021.
Podcast generat cu ajutorul AI