Cancelarul german, Olaf Scholz, declară că „nimic referitor la Ucraina nu se va decide fără Ucraina” invadată de armata rusă.
Săptămâna trecută a intrat în vigoare armistițiul dintre Israel și Hezbollah.
Grecia a devenit un punct fierbinte pe harta schimbărilor climatice.
Alegerile parlamentare din România au fost urmărite și de presa internațională care constată că forțele pro-europene au reușit să oprească ascensiunea suveraniștilor.
La Tbilisi a fost a patra noapte de confruntări între manifestanţi pro-europeni şi poliţie.
Cancelarul Olaf Scholz spune la Kiev că ţara sa rămâne principalul sponsor european al Kievului
Potrivit datelor de pe surse deschise, rușii ocupă aproape 20% din teritoriul Ucrainei.
Este prima confirmare oficială a ofensivei islamiste din nord-vestul Siriei
Comisia Europeană avertizează că termenul de absorbţie expiră la sfârşitul anului
„Situația generală din Orientul Mijlociu rămâne incertă” – avertizează EASA.
Partidul Sinn Fein e fosta aripă politică a Armatei Republicane Irlandeze.
Guvernul i-a înfuriat pe georgieni cu decizia de a suspenda procesul de integrare în UE.
O explozie a deteriorat un canal cu apă esenţial pentru alimentarea cu energie
Preşedintele ucrainean cere în schimb primirea în NATO a părţii din Ucraina pe care o controlează
Marea majoritate a europenilor sunt de acord că Uniunea este un loc de stabilitate într-o lume agitată
Aripa militară a Hamas a revendicat atacul
Parlamentul European acuză partidul de guvernământ că este responsabil de criza din Georgia.
O ofensivă jihadistă este în desfășurare în nordul Siriei împotriva armatei guvernamentale
Ineriorul renovat dă senzația de nou și de strălucire
Rușii mai afirmă că au doborât 10 rachete balistice ATACMS.
Autoritățile voiau să identifice una dintre sursele sale din cadrul poliției.
Funcția e vacantă de pe 31 octombrie 2022.
Zelenski spune că ruşii au folosit muniţie cu dispersie care îngreunează operaţiunile de salvare şi remediere a daunelor.
Libanezii au început totuşi să revină în localităţile din sud, abandonate din cauza luptelor.
Acesta este un eufemism folosit în mod frecvent de responsabilii comuniști de la Beijing pentru a desemna acte de corupție.
Preşedintele american ales a promis să pună capăt conflictului convingând părţile să negocieze.
Temperaturile se apropie în Ucraina de zero grade Celsius.
O delegație ucraineană se află la Seul pentru a discuta despre sprijinul militar
Svetlana Tihanovskaia susține că nu este încă momentul unor manifestații de stradă.
Apărarea antiaeriană a Kievului afirmă că a doborât 36 din cele 89 de drone lansate de inamic.
Măsurile vizează limitarea veniturilor petroliere și a producției de drone.
Legea bugetului alocă acestui domeniu echivalentul a circa 119 miliarde de euro.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează