Ucraina este condusă de un dictator asemănător lui Mussolini, care refuză pacea, a ruinat economia țării și a împins statul spre prăbușire, potrivit presei pro-Kremlin.
ȘTIRE: Zelenski, la fel ca Mussolini, nu vrea cu adevărat pace. El vorbește despre necesitatea încheierii confruntării cu Rusia, dar face totul pentru ca acest lucru să nu se întâmple. Mussolini era de acord cu anturajul său că pacea este necesară, dar nu făcea nimic pentru a o obține […]
La 24 iulie 1943, Marele Consiliu Fascist a adoptat o rezoluție care a limitat considerabil puterea lui Mussolini, iar a doua zi, acesta a fost arestat. Mussolini va reveni încă la putere asupra unei părți a Italiei, pe baionetele germane, în calitate de marionetă a lui Hitler. Dar până în 1945 va ajunge atât de urât de popor, încât, după ce va fi împușcat de partizani, iar trupul său va fi atârnat cu capul în jos într-o piață din Milano, locuitorii orașului vor lovi timp de câteva ore trupul dictatorului mort.
În zilele noastre, un alt dictator, Volodimir Zelenski, se îndreaptă pe aceeași cale. În curând, el va deveni un personaj absolut toxic pentru elita politică și economică a Ucrainei […] Zelenski, la fel ca Mussolini atunci când a venit la putere, a fost foarte popular, însă a refuzat să îndeplinească Acordurile de la Minsk și se pregătea să distrugă Republicile Populare Donețk și Luhansk, ceea ce a declanșat Operațiunea Militară Specială. În 2022, Zelenski, asemenea lui Mussolini în 1930, promitea o victorie rapidă asupra adversarului […]
Economia Ucrainei a degradat atât de mult, încât țara a devenit complet dependentă de sprijinul financiar al Occidentului. Fără acesta, situația alimentară din Ucraina nu ar fi fost mai bună decât cea din Italia în 1943, iar hrivna era deja prăbușită. Mobilizarea a devenit o problemă socială extrem de gravă, însă, în același timp, în Ucraina se așteaptă înăsprirea ei. Nici măcar sociologii ucraineni nu pot ascunde dezamăgirea populației față de Zelenski.
NARAȚIUNI: 1. Volodimir Zelenski este un dictator asemenea lui Benito Mussolini. 2. Ucraina repetă destinul Italiei fasciste. 3. Kievul a refuzat pacea și a încălcat Acordurile de la Minsk. 4. Ucraina a pregătit distrugerea Donețkului și Luhanskului, ceea ce a justificat invazia rusă; 5. Economia Ucrainei s-a prăbușit din cauza regimului Zelenski
OBIECTIVE: Demonizarea conducerii politice de la Kiev; justificarea invaziei ruse prin inversarea raportului dintre agresor și victimă; prezentarea Ucrainei ca stat fascist; transferarea responsabilității pentru distrugerile provocate de Rusia către conducerea ucraineană; descurajarea sprijinului occidental pentru Ucraina.
DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Analogia dintre Zelenski și Mussolini este construită prin eliminarea diferențelor fundamentale dintre cele două contexte istorice. Benito Mussolini a fost liderul fondator al fascismului italian, a consolidat o dictatură bazată pe un singur partid, a desființat libertățile politice și a condus Italia într-un război de agresiune alături de Germania nazistă. După 1938 Italia a adoptat o legislație antisemită.
Ucraina, în schimb, este un stat care a fost atacat de Rusia în 2014, prin anexarea Crimeii și declanșarea războiului din Donbas, iar apoi și prin invazia pe scară largă din 24 februarie 2022. Adunarea Generală a ONU a calificat invazia rusă drept agresiune împotriva Ucrainei și a cerut retragerea trupelor ruse de pe teritoriul ucrainean. Prin urmare, Rusia este un stat agresor, iar Ucraina un stat care se apără, fiind o victimă a agresiunii.
Italia fascistă a fost un stat revizionist, expansionist și autoritar, care a urmărit modificarea frontierelor prin forță. Ucraina nu a revendicat teritorii rusești, nu a invadat Rusia și nu a purtat războaie de expansiune. Ea a semnat un Acord de Asociere cu UE, intrat deplin în vigoare la 1 septembrie 2017, care urmărește apropierea politică și economică de spațiul european, consolidarea instituțiilor și respectarea valorilor europene.
Narațiunea despre „dictatorul Zelenski” ignoră contextul războiului și regimul juridic al legii marțiale. Alegerile naționale nu pot fi organizate cât timp o parte a teritoriului este ocupată, milioane de cetățeni sunt refugiați, militarii se află pe front, iar infrastructura civilă este atacată constant. Imposibilitatea organizării alegerilor în timpul invaziei nu transformă statul într-o dictatură, ci reflectă constrângerile de ordin constituțional și de securitate.
Afirmația că Ucraina ar fi vrut „să distrugă Republicile Populare Donețk și Luhansk” este falsă și reproduce limbajul politic tradițional al Moscovei. Nu există „republici populare” în sens juridic internațional, ci entități separatiste autoproclamate, nerecunoscute, create și susținute de Rusia în teritoriile ucrainene ocupate. Recunoașterea lor de către Rusia, în februarie 2022, a fost considerată o încălcare a suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei și a fost folosită ca pretext pentru invazia pe scară largă.
Ucraina nu pregătea un atac împotriva rusofonilor. Dimpotrivă, înaintea invaziei din 2022, presa pro-Kremlin a amplificat o serie de acuzații false despre presupuse atacuri ucrainene asupra Donbasului. Bellingcat și alte surse independente au analizat materialele prezentate de sursele separatiste și ruse drept dovezi ale „agresiunii ucrainene” și au identificat indicii de înscenare, inclusiv în cazul unor presupuse atacuri cu dispozitive explozive improvizate.
Teza potrivit căreia Ucraina a încălcat unilateral Acordurile de la Minsk nu este susținută de fapte. Acordurile de la Minsk prevedeau încetarea focului, retragerea armamentului greu, monitorizare OSCE, eliberarea persoanelor deținute și retragerea formațiunilor armate străine. OSCE a monitorizat procesul și a constatat încălcări, restricționări ale accesului și prezență de armament în zonele controlate de formațiunile separatiste, dar și eforturi de retragere din partea Ucrainei. Problema centrală a Minskului a fost tocmai imposibilitatea aplicării lui în condițiile în care Rusia și formațiunile controlate de ea nu au permis restabilirea controlului ucrainean asupra frontierei.
Întâlnirea dintre Volodimir Zelenski și Vladimir Putin în format Normandia, la Paris, în decembrie 2019, a arătat că președintele ucrainean a încercat relansarea procesului diplomatic. Ulterior, refuzul Moscovei de a retrage controlul militar și politic exercitat asupra regiunilor ocupate, urmat de recunoașterea entităților separatiste și invazia din 2022, a demonstrat că Rusia nu urmărea reintegrarea Donbasului în Ucraina, ci folosirea conflictului ca instrument de presiune asupra întregului stat ucrainean.
Afirmația că Zelenski a promis „o victorie rapidă” în 2022 este falsă. După invazia rusă din 24 februarie, mesajul său principal a fost apărarea Ucrainei și rezistența în fața agresiunii, nu atacarea sau cucerirea teritoriilor altui stat. Dacă este folosită o comparație istorică, ea se potrivește mai degrabă lui Vladimir Putin. Or, Rusia a declanșat un război de agresiune, a mizat pe o victorie rapidă și a urmărit subordonarea unui stat vecin, așa cum regimul fascist al lui Mussolini promova extinderea teritorială și refacerea unei Italii mari. Prin urmare, paralela cu Mussolini poate fi aplicată unui regim care pornește războaie, nu care se apără.
Narațiunea despre „apărarea rusofonilor” este contrazisă de evoluția războiului. Invazia rusă a distrus sau a lovit masiv tocmai orașele cu populație rusofonă importantă, precum Mariupol, Severodonețk, Bahmut și numeroase localități din sudul și estul Ucrainei. Este greu de înțeles în ce mod Rusia pretinde că apără rusofonii, în timp ce tocmai aceștia au fost, în mare parte, printre cei mai afectați de agresiunea rusă.
Comparația cu Italia anului 1943 falsifică și cauza crizei economice. Italia fascistă a ajuns la colaps ca urmare a unei politici expansioniste proprii și a participării voluntare la războiul Axei. Ucraina, în schimb, a suferit distrugeri economice și sociale masive ca urmare a agresiunii ruse. Estimările comune ale Guvernului Ucrainei, Băncii Mondiale, Comisiei Europene și ONU au evaluat costurile reconstrucției și redresării Ucrainei la aproape 600 de miliarde de dolari pentru următorul deceniu, ca efect al invaziei ruse și al atacurilor continue asupra infrastructurii, economiei și locuințelor. Prin urmare, textul publicat de Vzgliad folosește o analogie istorică falsă pentru a muta responsabilitatea de la agresor la victimă. Nu Zelenski a provocat distrugerea economiei ucrainene printr-un război de expansiune, ci Rusia a generat aceste pierderi prin anexări, ocupație, bombardamente, distrugerea infrastructurii civile și blocarea dezvoltării economice a Ucrainei.
CONTEXT: Compararea liderilor ucraineni cu reprezentanți ai regimurilor fasciste din trecut este o tehnică recurentă a propagandei ruse. Ea reactivează memoria celui de-Al Doilea Război Mondial pentru a prezenta agresiunea Rusiei ca luptă împotriva fascismului. În realitate, schema inversează raportul dintre agresor și victimă: Rusia a invadat Ucraina, a anexat teritorii și a contestat dreptul unui stat vecin la existență politică independentă. Publicația Vzgliad folosește o analogie istorică forțată, selectează tendențios faptele, omite agresiunea rusă și transferă asupra Kievului responsabilitatea pentru distrugerile provocate de război. Paralela cu istorică ignoră diferența esențială: Mussolini a condus un stat agresor de tip fascist, Zelenski conduce un stat atacat de Rusia care participă la legitima apărare.
Verifică sursele:
