Dictatura sanitară le impune românilor să se programeze la medic exclusiv online, potrivit unei narațiuni false promovate de o publicaţie cunoscută pentru preluarea temelor din zona suveranistă și conspiraționistă.
ȘTIRE: Începând cu luna octombrie, în cadrul portalului „e-SănătateaMea", va funcționa un portal electronic pentru programarea pacienților din sistemul public de sănătate, iar toți furnizorii din sistem vor avea obligația să utilizeze portalul de la această dată. În acest sistem electronic, pacienții vor avea acces la istoricul medical, documentele și rețetele electronice emise și la informații privind tratamentele, conform unui proiect de lege promulgat de șeful statului.
Măsura a fost inițiată de ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, în calitate de senator și pentru implementarea unei astfel de platforme ca obiectiv finanțat prin Planul National de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul fusese adoptat rapid de senatori, iar Parlamentul, prin votul final al deputaților, a adoptat noul sistem de programare la medic la finele lunii trecute.

NARAŢIUNE: Dictatura sanitară impune programarea la medic exclusiv online.
OBIECTIVE: Subminarea încrederii populației în sistemul sanitar și prin extensie în procedurile medicale și medici, promovarea narațiunilor conspiraționiste și autovalidarea propriului discurs, provocarea şi amplificarea de tensiuni sociale.
Dreptul confundat cu obligaţia
DE CE ESTE FALSĂ NARAȚIUNEA: Afirmațiile înșelătoare analizate astăzi pornesc de la o modificare legislativă reală, dar îi atribuie efecte care nu reies din textul legii invocate. Aceasta prevede dezvoltarea și operaționalizarea portalului național „e-SănătateaMea”, administrat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate – CNAS, începând cu 1 septembrie, nu „din octombrie”. Platforma va reuni mai multe servicii digitale destinate pacienților și furnizorilor de servicii medicale, inclusiv un sistem unitar de programări, acces la istoricul medical, rețete electronice și alte documente medicale. Într-adevăr, furnizorii de servicii medicale din sistemul public au obligația de a utiliza noul sistem informatic. Această obligație privește integrarea instituțiilor în platforma națională și NU înseamnă că pacienții sunt obligați să folosească exclusiv internetul pentru a obține o programare.
Afirmația potrivit căreia pacienții se vor programa „doar” prin platforma online nu este susținută de textul legii. Actul normativ stabilește existența unui canal național de programare și obligațiile instituțiilor de a-l implementa, însă nu prevede eliminarea tuturor celorlalte modalități prin care un pacient poate solicita o consultație, cum ar fi programarea telefonică sau direct la unitatea medicală. În lipsa unei prevederi explicite, concluzia că acestea vor dispărea reprezintă o interpretare, nu un fapt.
La fel de lipsită de fundament este caracterizarea legii drept un instrument de instaurare a „dictaturii sanitare”, eterna temă de dezbatere suveranistă, care nu este decât o opinie și nu are vreo legătură cu conținutul actului normativ. Legea introduce un mecanism de digitalizare a serviciilor medicale, fără a institui restricții privind libertățile civile sau obligații medicale care să justifice o asemenea etichetă. Nici afirmația că legea ar fi fost „nedezbătută nicăieri” nu este susținută de fapte. Actul normativ a parcurs procedura legislativă obișnuită, fiind inițiat, dezbătut și adoptat de Parlament înainte de promulgare. Faptul că dezbaterea publică nu a avut amploarea dorită de unii comentatori nu înseamnă că legea a fost adoptată în afara procedurilor prevăzute de Constituție și de regulamentele parlamentare.
Medicii nu mai tratează boli, ci doar implementează dictatura sanitară
CONTEXT: Narațiunea analizată astăzi se încadrează în curentul teoriilor conspiraționiste despre planul de exterminare/înrobire/manipulare a omenirii, pus în practică de sistemele sanitare ale lumii. Ele nu urmăresc scoaterea la lumină a unor secrete bine ascunse de oculta mondială, ci urmăresc mai degrabă destabilizarea societății în general, parte a unei agende personale pentru trafic generator de venituri, acumularea de capital electoral sau obţinerea de reacţii benefice unui terţ. Multe dintre aceste teorii își au originea în Rusia, dar există o mulţime de publicații și „influenceri” occidentali, de obicei din zona dreptei radicale și a conspiraționiștilor, care sunt, de asemenea, surse de astfel de dezinformări. Acestea sunt preluate și răspândite de alți „influenceri” sau publicații locale, către un public sensibil la astfel de narațiuni și dezinformări, în general persoane care n-au încredere în autorități. Ţinta predilectă a acestor naraţiuni o reprezintă vaccinurile, în special cele bazate pe tehnologia ARNm, dar şi cele antigripale sau antirujeolice, despre care se afirmă că ar fi fost modificate pentru a deservi scopuri oculte, însă apar tot mai des şi naraţiunile care contestă proceduri deja banale în practica medicală, precum naşterile sau mamografia.
SÂMBURE DE ADEVĂR: Digitalizarea programărilor medicale poate ridica întrebări legitime privind accesul persoanelor fără competențe digitale, protecția datelor personale sau funcționarea tehnică a platformei. Acestea sunt teme de politică publică ce merită discutate. Ele nu demonstrează însă că pacienții vor fi obligați exclusiv să folosească platforma online sau că România introduce un regim de „dictatură sanitară”.
