Guvernarea vrea să îi dea afară pe medicii incomozi, care nu acceptă dictatura sanitară. Narațiunea falsă pleacă de la un proiect de lege care prevede sancționarea medicilor conspiraționiști, anti-vacciniști și care promovează tratamente „naturiste”, pseudo-științifice.
ȘTIRE: ALERTĂ MEDICALĂ! Dr. Anca Nițulescu: SENATORII PSD, USR, PNL ȘI UDMR ÎȘI CONSOLIDEAZĂ PUTEREA ABSOLUTĂ ÎN DOMENIUL MEDICAL! AU VOTAT UN PROIECT DE LEGE PRIN CARE INTERZIC PRACTICAREA PROFESIEI DE CĂTRE MEDICII CU OPINII MEDICALE INCOMODE
PROIECTUL VA INTRA ÎN DEZBATEREA CAMEREI DEPUTAȚILOR.
SEMNALĂM DEPUTAȚILOR CARACTERUL ABUZIV AL ACESTUI PROIECT ȘI LE SOLICITĂM SĂ ÎL RESPINGĂ LA VOT!
[...]
ÎN CAZUL ÎN CARE ACEST PROIECT DE LEGE VA FI VOTAT, SE VA CREA UN PRECEDENT EXTREM DE PERICULOS, PRIN CARE ORICE CHESTIUNE MEDICALĂ CU IMPACT SOCIAL VA PUTEA FI TRANȘATĂ PRIN DECIZII POLITICE DICTATORIALE
Se va putea interzice orice dezbatere socială și medicală pe teme sensibile. Se va invoca argumentul că medicii care se opun voinței politice a momentului vehiculează de fapt „informații false sau contrare dovezilor științifice recunoscute”. Sub amenințarea pierderii dreptului de practică profesională, medicii nu vor îndrăzni să mai vorbească, să apere adevărul medical și, ceea ce este foarte trist, nu vor mai avea curajul să își apere pacienții.
DACĂ VA FI VOTAT, ACEST PROIECT DE LEGE VA DISTRUGE RELAȚIA MEDIC-PACIENT
Pacienții vor ști că medicii lor nu îndrăznesc să le mai apere interesele și se vor îndrepta, probabil, pentru informare și soluții, spre teoriile așa-numit „conspiraționiste”. În consecință, rata vaccinării, pentru care se îngrijorează inițiatorii proiectului de lege, va scădea și mai mult.

NARAȚIUNI: 1. Medicii cu opinii medicale incomode vor fi excluși din sistem, iar dezbaterile medicale nu vor mai fi permise. 2. „Cenzurarea” medicilor va duce la scăderea ratei vaccinării și îi va împinge pe bolnavi spre medicina alternativă.
Realitate: legea vizează medicii care răspândesc dezinformare și teorii pseudo-medicale
DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Cele două modificări aduse prin noul proiect de lege nu vizează delictul de opinie în sensul de bază al sintagmei (sancționarea contravențională sau penală pentru exprimarea unei opinii, n.red.), ci urmăresc combaterea dezinformării și a pseudoștiinței în domeniul medical, în vederea protejării sănătății pacienților.
Ambele modificări subliniază în mod explicit și ferm problema mesajelor anti-vacciniste transmise public de anumiți medici, dar și problema tratamentelor medicale care nu sunt susținute științific. Iată mai jos fragmentele care completează și modifică legea inițială, cu bold fiind notate noutățile:
1. „Art.450.- (1) Medicul răspunde disciplinar pentru nerespectarea legilor şi regulamentelor profesiei medicale, a Codului de deontologie medicală şi a regulilor de bună practică profesională, a Statutului Colegiului Medicilor din România, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale CMR, pentru răspândirea în spaţiul public, prin orice mijloace, a unor infomaţii false sau contrare dovezilor ştiinţifice recunoscute la nivel naţional şi intemaţional, care pot pune în pericol sănătatea publică, precum şi pentru orice fapte săvârşite în legătură cu profesia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea şi prestigiul profesiei sau ale CMR”.
2. ”La articolul 455, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin.(4), cu următorul cuprins: (4) Răspândirea, de către un medic, în spaţiul public, prin orice mijloace, a unor infomaţii false sau contrare dovezilor ştiinţifice recunoscute la nivel naţional şi internaţional, care pot pune în pericol sănătatea publică, se sancţionează cu interdicţia de a exercita profesia ori anumite activităţi medicale pe o perioadă de la o lună la un an, potrivit prevederilor alin. (1) lit.e), la prima abatere, şi cu retragerea calităţii de membru al CMR, potrivit prevederilor alin.(l) lit.D, la a doua abatere”.
Așadar, medicii vizați de posibilitatea interzicerii exercitării profesiei sunt doar cei care răspândesc infomaţii false sau contrare dovezilor ştiinţifice recunoscute care pot pune în pericol sănătatea pacienților și nu cei care își exprimă opiniile, fie ele și ”incomode”, în dezbaterile medicale organizate sau în cadru profesional.
Inițiatorii legii își motivează decizia de a modifica și completea legea prin gravitatea pe care o implică dezinformarea în domeniul medical.
„Având în vedere gravitatea acestor consecinţe şi necesitatea protejării sănătăţii publice, se impune introducerea unor prevederi legislative specifice care să sancţioneze ferm răspândirea de informaţii false de către medici, să asigure rapiditatea procedurilor disciplinare şi să prevadă sancţiuni proporţionale gravităţii faptei”.
Comunitatea medicală respinge dezinformarea și pseudo-știința și o sancționează prin Colegiul Medicilor
Rostogolirea unor afirmații complet false și nedovedite din punct de vedere ştiinţific, legate de riscurile vaccinării sunt deja reprezintă deja o abatere de la Codul de deontologie medicală a Colegiului Medicilor (art. 22, alin. 11, lit. k): „respingerea publică, cu excepţia dezbaterilor din comunitatea medicală, a unor mijloace de diagnostic, tratament şi profilaxie recunoscute de comunitatea ştiinţifică academică medicală, precum şi recomandarea publică a unor tratamente nefundamentate ştiinţific”.
Așadar, nu se susține nici afirmația conform căreia noul proiect de lege interzice dezbaterile medicale. Colegiul Medicilor nu interzice dezbaterile medicale privind scheme de tratament, protocoale, poziții pro / contra vaccin ș.a., atât timp cât aceste dezbateri au loc în cadru organizat, profesionist.
Colegiul Medicilor Constanța, a transmis pentru Veridica, prin medical neurolog Adrian Barbu, vicepreședinte al filialei, că măsurile luate de autorități și modificarea legislativă nu vizează impunerea unor represalii sau sancționarea libertății de exprimare a medicilor, dar că opiniile personale nu pot fi prezentate de medici ca adevăruri medicale:
”Totuși, dorim să amintim că statutul de medic atrage după sine o responsabilitate profesională majoră, fundamentată pe încrederea pe care societatea o investește în corpul medical (…). Atragem atenția asupra riscurilor prezentării unor ipoteze sau interpretări nevalidate ca fiind certitudini medicale. Opiniile personale nu trebuie prezentate ca adevăruri medicale, în special atunci când acestea au potențialul de a influența deciziile pacienților sau de a altera percepția publică asupra actului medical”.
Eleonora Gima, medic primar cardiolog, a explicat pentru Veridica faptul că interzicerea dreptului de liberă practică este ”o măsură extremă, dar obligatorie în cazul în care activitatea medicului care nu își desfășoară activitatea conform datelor științifice ar periclita sănătatea și viața pacientului”:
„Dacă tu ca medic administrezi tratamente fără bază științifică, care nu sunt admise de ghidurile medicale în vigoare și care pun la risc pacientul, nu trebuie să mai practici această meserie! Toate profesiile sunt bine reglementate în ce privește desfășurarea actului profesional (…). De ce când vorbim despre medici care se îndepărtează flagrant de la adevărul științific, de la ghidurile de practică (care de cele mai multe ori sunt internaționale, sau cu mici diferențe între ele), aceștia ar avea dreptul de a profesa în continuare? Alegi să fii vraci și nu medic, renunți / sau îți este retras dreptul de liberă practică”.
Curentul anti-vaccinist și medicina alternativă sunt denunțate de medici și promovate de „influenceri” și politicieni populiști/extremiști. Rusia, China și Iranul amplifică dezinformările în domeniu
Comunitatea medicală promovează vaccinarea și respinge tratamentele pseudo-științifice atât prin intermediul forurilor reprezentative naționale și internaționale (de expl. Colegiul Medicilor, Organizația Mondială a Sănătății etc.), cât și prin vocile majorității covârșitoare a medicilor care exercită această profesie.
Pe de altă parte, rezistența la vaccinare este promovată de personaje fără vreo pregătire medicală, care au îmbrățișat aceste dezinformări în ton conspiraționist și laudă virtuțile nedovedite științific ale așa-numitelor tratamente alternative. O parte dintre aceste personaje sunt ceea ce numim „idioți utili”, dar în mare măsură dezinformarea are ca origine actori statali al căror obiectiv este să slăbească încrederea populațiilor occidentale în propriile instituții medicale. Un studiu al Parlamentului European a constatat că Rusia – și într-o mai mică măsură China și Iranul – se află în spatele „infodemiei” din domeniul sănătății, amplificând narațiuni false legate de vaccinare, tratamentul cancerului, virusul Ebola etc. Autoritățile din Statele Unite au ajuns la concluzii similare cu privire la eforturile Rusiei de a submina încrederea populației americane în vaccinuri.
În România o figură publică cu impact mare în social media, promotoare a teoriilor conspirației și anti-vaccinistă, a fost Olivia Steer, care a răsturnat logica și a ajuns până la a ridica public problema în fața medicului Mihai Craiu, într-o emisiune PRO TV, la oră cu audiență ridicată, dacă nu cumva persoanele vaccinate sunt cele care le îmbolnăvesc pe cele nevaccinate.
Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a fost de asemenea unul dintre cei mai influenți promotori anti-vaccin și a încălcat inclusiv regulile impuse de superiorii din Patriarhia Română pentru protejarea populației. Teodosie a organizat slujbe cu zeci și sute de participanți care nu purtau măști de protecție, a împărtășit enoriașii cu aceeași linguriță și s-a opus constant restricțiilor medicale.
Retorica tuturor aceste personaje, dar și a multor altora, a fost preluată și promovată de reprezentanții polului extremist din România care a prins voce și s-a consolidat în perioada pandemiei COVID-19, între care cei mai importanți au fost George Simion și Diana Șoșoacă, extrem de agresivă cu medicii în perioada respectivă. Așadar, extremiștii de la AUR și SOS au fost principalii beneficiari ai ”plandemiei” de COVID-19, un termen inventat de conspiraționiști care a dus complet în derizoriu gravitatea contextului medical la nivel internațional.
Ulterior pandemiei COVID-19, reticența față de medicină și anti-știința au fost amplificate prin mistificarea pe toate planurile de către pro-rusul Călin Georgescu și a soției acestuia, Cristela, care au dus la alt nivel ”tratamentele” pentru orice afecțiune:
În timp ce Cristela Georgescu promova uleiuri-minune și fustele ca poartă de intrare a energiilor benefice în corpul femeilor, soțul ei, care urma să intre în turul al doilea al alegerilor prezidențiale după o promovare controversată și concertată pe rețelele de socializare, își făcea PR înotând iarna într-un lac din Austria și promovând sloganul: „Hrană, Apă, Energie”, singurele lucruri de care are nevoie un om, după cum spunea acesta.
De altfel, Călin Georgescu a fost promovat intens de o rețea de conturi și influenceri online care își clădiseră audiența prin popularizarea terapiilor naturiste și a dezinformărilor legate de vaccinare; acea rețea, construită de-a lungul mai multor ani, a fost legată de surse de finanțare rusească.
Refuzul vaccinării ucide. Dezinformarea, motivul principal pentru care românii refuză vaccinarea
CONTEXT: Expunerea de motive care însoțește proiectul citează un studiu al Asociației ”Salvați Copiii”, care arată că 77% din cazurile de rujeolă din Europa sunt în România, iar rata de vaccinare împotriva acestei boli extrem de contagioase, provocată de un virus care se răspândește foarte rapid prin aer, scade dramatic.
România a fost una dintre cele mai afectate state din Uniunea Europeană de mortalitatea cauzată de virusul COVID-19, raportat la numărul de locuitori.
3,5 milioane de români s-au infectat cu COVID-19 în perioada 2020-2023 și aproape 70.000 de oameni au murit.
În primul an de pandemie (februarie - decembrie 2020), aproximativ 19.000 de persoane au murit, dar mortalitatea a explodat în 2021, în pe fondul presiunii exercitate pe sistemul medical, din cauza variantelor mai dure ale virusului, dar și în contextul revoltei împotriva restricțiilor sanitare și a vaccinării.
Aceste cifre sunt doar cele înregistrate și raportate de autorități și se consideră că numărul de morți provocate de infectarea cu coronavirus poate fi mai mare în realitate.
Cei mai mulți dintre pacienții care au murit din cauza COVID-19 erau nevaccinați, conform datelor furnizate zilnic de autorități la acea vreme.
În 2021, doar 27% din români erau vaccinați anti-COVID, iar rata mortalității care ar fi putut fi evitată era a treia cea mai mare din UE, conform State of Health in the EU · România · Profilul de țară din 2021 în ceea ce privește sănătatea.
Precedentul Groșan: medic care a răspândit teorii pseudo-medicale și a ajuns victima acestora
În timpul pandemiei COVID-19, care afecta în special plămânii și sistemul cardiovascular al pacienților, valul anti-știință și anti-vaccin a fost ridicat din rândul comunității medicale chiar de un specialist în pneumologie, Flavia Groșan, care a devenit rapid virală după ce a anunțat că tratează pacienții infectați cu coronoavirus după o schemă de tratament proprie și a îndemnat populația la respingerea vaccinului.
Groșan a murit recent de cancer la plămâni cu multiple metastaze după ce a scris pe Facebook că în loc să meargă la spital, stă în fotoliu, acasă, minimizând simptomele pe care le avea și pe care le semnala public de mai multe luni.
Flavia Groșan a fost lăsată să practice medicina în continuare și nu a fost sancționată de Colegiul Medicilor timp de 4 ani, până când, în apogeul declarațiilor sale, a ajuns să susțină că persoanele nevaccinate se pot îmbolnăvi dacă fac sex cu persoane vaccinate.
Bâlbele și lipsa de transparență a autorităților române și europene în pandemie au generat neîncredere în sistem
SÂMBURE DE ADEVĂR: Autoritățile române și europene au achiziționat cantități masive de vaccinuri anti-Covid în perioada pandemiei, dar lipsa de transparență legată de modul în care s-a ajuns la aceste achiziții a generat suspiciuni care au alimentat neîncrederea populației în sistem, dar și o serie de teorii ale conspirației. Acest fundal a fost exploatat din plin de o parte a europarlamentarilor (între care și Cristian Terheș, ajuns la Bruxelles pe lista partidului extremist AUR) care au câștigat procesul împotriva Ursulei von der Leyen privind secretizarea contractelor de achiziție a vaccinurilor anti-coronavirus.
Pe acest fundal, Parchetul European a deschis o investigație penală care vizează Comisia Europeană. EPPO a transmis printr-un comunicat din mai 2024, că la 14 octombrie 2022, în urma unui „număr excepțional de mare” de rapoarte și plângeri, Parchetul European a început să investigheze achiziția de vaccinuri COVID-19 în UE.
În ceea ce privește lipsa de încredere în sistemul medical românesc, acesta a fost generată și de o serie de probleme și crize majore în domeniu – subfinanțare, cazuri de corupție și malpraxis, scandaluri precum cel legat de nosocomialele care au provocat moartea unora dintre victimele incendiului din clubul Colectiv și Hexipharma. De multe ori s-a încercat mușamalizarea unor situații grave, ceea ce, de asemenea, a amplificat neîncrederea.
