Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

News

Zeci de exponenți ai regimului autoritar din Belarus au fost incluși pe o nouă listă de sancțiuni de către statele membre ale Uniunii Europene

Object Name: GERMANY BELARUS PROTEST
©EPA-EFE/CLEMENS BILAN  |   Protesters hold invented passports of the Free Republic of Belarus at a 'Solidarity with Belarus' a rally at Potsdamer Platz square in Berlin, Germany, 12 June 2021.

Zeci de exponenți ai regimului autoritar din Belarus au fost incluși pe o nouă listă de sancțiuni de către statele membre ale Uniunii Europene – au anunțat surse diplomatice comunitare, citate de agențțile de presă. Lista, care cuprinde 78 de personaje și șapte entități belaruse, urmează să fie aprobată pe 21 iunie de Consiliul miniștrilor de Externe, programat în Luxemburg, iar sancțiunile vor deveni efective odată cu publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii. Peste 200 de oameni ai președintelui Aleksandr Lukașenko figurează, deja, pe lista neagră a Bruxellesului, întocmită între 2004 şi 2015, ca reacţie la încălcarea constantă a drepturilor omului. Blocarea exporturilor de potasiu şi a tranzitului de gaz rusesc prin Belarus spre vest sunt alte două dintre măsurile luate în calcul de Uniunea Europeană pentru a sancţiona regimul de la Minsk – a declarat, anterior, şeful diplomaţiei comunitare, Josep Borrell. Belarusul, a explicat el, e un mare producător de potasiu, iar din exporturi câştigă 2,5 miliarde de dolari. Totul trece prin ţările baltice, aşa că fluxul acestor exporturi e uşor de controlat – apreciază Borrell. De asemenea, el crede că n-ar fi defel neglijabile daunele înregistrate de economia fostei republici sovietice dacă aceasta şi-ar pierde drepturile de tranzit pentru gazul rusesc, ce ar putea ajunge în vestul Europei prin alte gazoducte. Statele membre ale Uniunii Europene au decis, deja, să interzică spaţiul european şi aeroporturile blocului comunitar pentru avioanele din Belarus şi au recomandat companiilor lor aeriene să evite spaţiul aerian belarus. Aproape două mii de curse comerciale survolau, săptămânal, Belarusul, a cărui companie aeriană, Belavia, operera, la rândul său, circa 20 de curse pe zi spre și dinspre Uniunea Europeană.
Totul a fost decis după ceea ce mulţi numesc actul de terorism de stat sau de piraterie aeriană comis pe 23 mai, când agenți belaruși au deturnat un avion civil  și l-au obligat să aterizeze la Minsk, pentru a captura un opozant aflat la bord.  Ei au lansat întâi o falsă alarmă cu bombă la bordul cursei lowcost Ryanair care zbura din Grecia, de la Atena, în Lituania, la Vilnius, și care, escortată de un avion militar belarus  MiG-29, a aterizat pe un aeroport din fosta republică sovietică. Acolo a fost arestat jurnalistul Roman Protasevici, 26 de ani, de la agenția  NEXTA, cu sediul în Polonia, care a acoperit mediatic amplele proteste antiprezidențiale de anul trecut din Belarus și sălbatica represiune polițienească ce a urmat. După ce fost reținut șapte ore la sol în Belarus, avionul Ryanair și majoritatea pasagerilor aflați la bord au putut, în cele din urmă, pleca în Lituania vecină. Preşedintele Lukaşenko a pretins că a acţionat legal şi că a protejat vieţile pasagerilor deturnând la Minsk avionul civil. Potrivit media oficiale belaruse, citate de agenţiile internaţionale, el a calificat drept minciuni informaţiile că un avion militar de vânătoare MiG-29 al armatei belaruse a fost trimis să escorteze la sol cursa civilă. Cel pe care mulţi îl numesc despotul de la Minsk s-a lamentat că împotriva ţării sale se poartă un război hibrid, iar inamicii au depăşit multe aşa-numite linii roşii. Lukaşenko a mai afirmat că blogerul Roman Protasevici, aflat la bordul aeronavei deturnate şi arestat, împreună cu partenera sa, imediat după aterizare, e un terorist care plănuia o rebeliune sângeroasă. Alături de Statele Unite, Marea Britanie sau Canada, Uniunea Europeană a reacţionat sever la frauda electorală şi la represiunea dezlănţuită contra contestatarilor lui Lukaşenko, care au protestat în stradă luni în şir. Zece opozanţi belaruşi au depus, în Germania, o plângere împotriva regimului, pe care-l acuză de acte de tortură sistematică. Aceasta vizează represiunea poliţienească sălbatică, ce s-ar încadra în ceea ce juriştii numesc tortură de stat, infracţiune care ar putea fi sancţionată de justiţia germană, graţie competenţei sale universale în ceea ce priveşte crimele contra umanităţii şi politicile de represiune sistematică. Cei mai mulţi lideri ai opoziţiei au fost fie întemniţaţi, fie obligaţi să se exileze. Avocaţii opozanţilor care s-au adresat justiţiei germane vorbesc despre mai bine de o sută de cazuri de tortură, violenţe fizice, umiliri, insulte, privare de somn şi de hrană, toate cu grave consecinţe asupra sănătăţii victimelor, şi conchid că statul belarus se comportă bestial cu propriii săi cetăţeni. La putere din 1994 şi calificat, frecvent, drept ultimul dictator din Europa, Lukaşenko (66 de ani) beneficiază, în continuare de protecţia şi sprijinul Rusiei vecine. Experţii notează că Belarusul, care are graniţe cu membrele NATO Polonia, Lituania şi Letonia, precum şi cu Ucraina pro-occidentală, e considerat la Moscova un stat-tampon în faţa Occidentului. Luna trecută, Lukaşenko a anunţat că serviciile speciale din Belarus şi din Rusia au dejucat o tentativă de lovitură de stat şi de asasinare a sa. El a acuzat Statele Unite că ar fi la originea complotului şi a adăugat că ruşii au arestat în acest caz două persoane, un politolog şi un avocat, ultimul cu dublă cetăţenie, belarusă şi americană. Serviciul belarus de securitate, care şi-a păstrat, din epoca sovietică, acronimul KGB, a invocat pregătiri pentru o revoltă armată, asezonată cu ocuparea unor obiective cheie şi cu masacrarea preşedintelui, familiei şi colaboratorilor săi.

Tags: Russia

Other news
Kremlinul şi-a exprimat dezacordul faţă de declaraţiile noului premier nipon, Fumio Kishida, potrivit cărora suveranitatea Japoniei se extinde asupra insulelor Kurile

Kremlinul şi-a exprimat dezacordul faţă de declaraţiile noului premier nipon, Fumio Kishida, potrivit cărora suveranitatea Japoniei se extinde asupra insulelor Kurile

Micile insule vulcanice au fost anexate de Uniunea Sovietică a lui Stalin de la Japonia învinsă, la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, fapt care a împiedicat pănă astăzi semnarea unui tratat de pace între Moscova și Tokyo.

Armenii îşi aleg, duminică, un nou parlament

Armenii îşi aleg, duminică, un nou parlament

Participă la scrutin patru blocuri electorale şi 22 de partide, un record în cele trei decenii de independenţă post-sovietică.

Diplomaţia americană dezavuează un posibil referendum asupra unificării Kosovo cu Albania

Diplomaţia americană dezavuează un posibil referendum asupra unificării Kosovo cu Albania

"Soldaţii americani nu s-au luptat şi nici n-au murit pentru a se forma Serbia Mare şi Albania Mare în Balcani."

17 Jun 2021

4 minutes read
Ministrul de Interne, Karl Nehammer, e noul lider al dreptei austriece și viitor cancelar
Ministrul de Interne, Karl Nehammer, e noul lider al dreptei austriece și viitor cancelar

Actualul șef al guvernului, Alexander Schallenberg, a anunţat că va demisiona din funcţie după ce conservatorii îşi vor alege un nou președinte.

03 Dec 2021
România respinge alegaţiile Rusiei privind scutul antirachetă al NATO
România respinge alegaţiile Rusiei privind scutul antirachetă al NATO

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, repetă că sistemul, care include facilitatea antirachetă de la Deveselu, are un caracter strict defensiv şi e utilizat numai în scopuri de autoapărare, conform Cartei ONU.

03 Dec 2021
Guvernul de la București promite că va avea un dialog constant şi deschis cu cultele religioase, pentru a proteja sănătatea şi viaţa cetăţenilor în perioada pandemiei
Guvernul de la București promite că va avea un dialog constant şi deschis cu cultele religioase, pentru a proteja sănătatea şi viaţa cetăţenilor în perioada pandemiei

În Grecia, încă din iulie, Sinodul Bisericii Ortodoxe i-a îndemnat pe credincioși să se vaccineze împotriva COVID-19 și a redactat o circulară în care precizează că vaccinurile împotriva noului coronavirus nu conţin microcipuri, așa cum pretind teorii bazate pe campanii de dezinformare de pe internet.

03 Dec 2021
Grecia e acuzată de expulzarea ilegală a unui traducător angajat de agenția europeană de frontieră, Frontex
Grecia e acuzată de expulzarea ilegală a unui traducător angajat de agenția europeană de frontieră, Frontex

În septembrie, poliția elenă ar fi reținut aproape o sută de migranți, i-ar fi lovit și le-ar fi luat telefoanele mobile, banii și documentele.

02 Dec 2021