Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

News

Comisia Electorală Centrală din Republica Moldova a revizuit, marţi, în scădere numărul secţiilor de votare din Transnistria

Object Name: MOLDOVA POLITICS MEETING
©EPA-EFE/DUMITRU DORU  |   People attend at a meeting in front of the Constitutional Court with a placard that reads 'early elections' in Chisinau, Moldova

Comisia Electorală Centrală (CEC) din Republica Moldova a revizuit, marţi, în scădere numărul secţiilor de votare din Transnistria (est) la alegerile parlamentare anticipate de pe 11 iulie – anunță media de la Chişinău.
Vor fi deschise acolo doar 41 de secții, nu 44, cum se anunțase la începutul lunii.
Potrivit datelor oficiale din Registrul de Stat al Alegătorilor din republică, în unităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului, aflate provizoriu în afara controlului autorităţilor constituţionale de la Chişinău, sunt înregistraţi peste 258.000 de cetăţeni cu drept de vot.
Acum o săptămână, Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) a avertizat că decizia Comisiei Electorale Centrale (CEC) de a deschide trei secţii de votare în regiunea separatistă pro-rusă Transnistria implică riscuri la adresa securităţii naţionale. SIS menţiona că membrii CEC nu au consultat serviciul înainte de a lua acestă decizie și că secţiile de vot, una în satul Corjova, raionul Dubăsari, şi două în orașul Tighina (Bender), se vor afla pe raza unor localităţi cu regim sporit de securitate instituit de separatiști, ce nu sunt controlate de către autorităţile constituţionale ale Republicii Moldova. Acestea, practic, nu pot interveni în cazul apariţiei unor potenţiale incidente - conchidea Serviciul de Informaţii şi Securitate, preluat de media de la Chișinău.
Transnistria a ieșit, de facto, de sub controlul autorităților centrale încă din 1992, după un conflict armat soldat cu sute de morți și tranșat odată cu intervenția trupelor rusești de partea rebelilor.
În mod tradițional, alegătorii din localitățile controlate de separatiști votează candidați ai stângii filoruse, fie aceasta comunistă, socialistă sau populistă. Avertismentul SIS survine aproape simultan cu protestele de stradă de la Chișinău, la care au participat sute de oameni, față de refuzul aceleiași CEC de a suplimenta numărul de secţii de votare din România și din statele occidentale cu diaspora numeroasă din Republica Moldova, care votează preponderent cu dreapta proeuropeană. Protestatarii spuneau că limitarea accesului la vot pentru alegătorii din străinătate echivalează cu fraudarea alegerilor. Preşedinta pro-occidentală Maia Sandu afirma că totul e o bătaie de joc faţă de sutele de mii de cetăţeni care vor să voteze şi o încălcare sfidătoare a legii. Ea îi acuză pe membrii CEC că acționează în beneficiul socialiştilor, conduşi de ex-președintele filorus Igor Dodon, care au făcut un cartel electoral cu comuniștii celuilalt fost șef pro-moscovit al statului, ex-generalul de miliție sovietică Vladimir Voronin. Și preşedintele delegaţiei Parlamentului European pentru relaţia cu Republica Moldova, eurodeputatul român PNL-PPE Siegfried Mureşan, considera deciziile CEC o sfidare la adresa cetăţenilor.

Tags: Maia Sandu, Igor Dodon, Transnistria

Other news
Cei 20 de ani de prezență militară americană au fost o tragedie pentru Afganistan – susține președintele rus, Vladimir Putin

Cei 20 de ani de prezență militară americană au fost o tragedie pentru Afganistan – susține președintele rus, Vladimir Putin

Tragedia Afganistanului, scriu toți istoricii, a început în 1979, când trupele Uniunii Sovietice, conduse, în epocă, de Leonid Brejnev, au recurs la o invazie menită să sprijine lovitura de stat comunistă de la Kabul.

Guvernul rus a propus-o pe fostă şefă a diplomaţiei austriece, Karin Kneissl, pentru un loc în consiliul director al gigantului petrolier Rosneft PJSC

Guvernul rus a propus-o pe fostă şefă a diplomaţiei austriece, Karin Kneissl, pentru un loc în consiliul director al gigantului petrolier Rosneft PJSC

Acum trei ani, ea ocupa postul de ministru de Externe și a fost criticată vehement pentru că l-a invitat pe președintele rus Vladimir Putin la căsătoria ei şi pentru că a valsat cu el în faţa camerelor televiziunii ruse.

Președintele american, Joe Biden, l-a invitat pe omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, la Casa Albă

Președintele american, Joe Biden, l-a invitat pe omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, la Casa Albă

Invitația survine cu doar o săptămână înainte ca Biden să se întâlnească, în Elveția, la Geneva, cu omologul rus, Vladimir Putin, cotat la Kiev drept cea mai mare amenințare la adresa suveranității și integrității Ucrainei vecine, după ce, în 2014, a anexat peninsula Crimeea și a alimentat rebeliunea secesionistă pro-rusă din Donbas (est), soldată cu circa 14 mii de morți.

15 Jun 2021

2 minutes read
Președintele ceh, Milos Zeman, îl va desemna premier pe liderul de centru-dreapta Petr Fiala
Președintele ceh, Milos Zeman, îl va desemna premier pe liderul de centru-dreapta Petr Fiala

Procedurile constituționale pentru învestirea unui nou guvern au fost de două ori amânate, din cauza problemelor de sănătate ale președintelui.

27 Nov 2021
Doi copii uciși în Kosovo, într-un atac armat asupra unui autobuz școlar
Doi copii uciși în Kosovo, într-un atac armat asupra unui autobuz școlar

Anchetatorii par să excludă pista teroristă, iar surse polițienești acreditează ipoteza unei reglări de conturi, pe fondul conflictului dintre două companii locale de transport.

27 Nov 2021
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a afirmat că țara sa e pregătită pentru o eventuală  escaladare a tensiunilor cu Rusia
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a afirmat că țara sa e pregătită pentru o eventuală escaladare a tensiunilor cu Rusia

Șeful serviciului de informații al armatei ucrainene, Kirilo Budanov, declarase, anterior, că peste 90 de mii de militari ruși sunt masați la frontiera comună și estimase că aceștia ar putea ataca Ucraina anul viitor, la sfârșitul lui ianuarie sau începutul lui februarie.

26 Nov 2021
Bagdadul repatriază încă 800 de migranți irakieni blocați la frontiera dintre Belarus și Polonia
Bagdadul repatriază încă 800 de migranți irakieni blocați la frontiera dintre Belarus și Polonia

Mii de migranți ilegali se află, încă, în pădurile de la frontierele belaruse, de unde speră să intre în spațiul Uniunii Europene, prin Polonia, Lituania sau Letonia.

26 Nov 2021