Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

News

Noi trupe ruseşti au fost desfăşurate în două zone din sudul Armeniei, în apropierea frontierei cu Azerbaidjanul

Object Name: RUSSIA ARMENIA DIPLOMACY
©EPA-EFE/ALEXEI DRUZHININ / KREMLIN POOL / SPUTNIK  |   Russian President Vladimir Putin (R) shakes hands with Armenian Prime Minister Nikol Pashinyan (L) during their meeting at the Kremlin in Moscow, Russia, 07 April 2021

Noi trupe ruseşti au fost desfăşurate în două zone din sudul Armeniei, în apropierea frontierei cu Azerbaidjanul, ca o garanţie suplimentară de securitate după conflictul de anul trecut dintre cele două republici ex-sovietice din sudul Caucazului – scriu agenţiile de presă, care-l citează pe premierul armean în exerciţiu,  Nikol Paşinian.
Experţii remarcă faptul că Moscova îşi consolidează, astfel, prezenţa militară în Armenia, aliata şi protejata sa tradiţională, unde are, deja, o bază militară în nord-vestul ţării şi două mii de soldaţi desfăşuraţi ca forţă de menţinere a păcii în enclava Nagorno-Karabah. Instalat la șefia Executivului după protestele antiguvernamentale din 2018, Paşinian a demisionat luna trecută, dar a precizat că-și va exercita interimar atribuțiile până la alegerile legislative anticipate din iunie. El este calificat, atât de opoziție, cât și de armata propriei țări, drept responsabil pentru dureroasa înfrângere din toamna lui 2020 în fața Azerbaidjanului, când doar oficiile de mediator ale președintelui rus, Vladimir Putin, au pus capăt luptelor. Erevanul controlează, de facto, graţie separatiştilor armeni, o parte din regiunea Nagorno-Karabah, dar a pierdut, în conflictul din 2020, oraşul-simbol Şuşa, precum şi zone azere din jurul Karabahului. Această înfrângere a fost percepută de armeni drept o umilinţă naţională, iar armata a cerut plecarea premierului, în timp ce acesta a afirmat că e victima unei tentative de puci. Rusia şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu tensiunile politice în creştere la Erevan, iar Turcia, dușmanul istoric al armenilor și aliatul azerilor, a 'condamnat cu fermitate' tentativa de puci. Analiștii notează că, în ajunul demisiei lui Pașinian, Armenia a obținut un enorm succes diplomatic, după ce, pe 24 aprilie, președintele american, Joe Biden, a devenit primul lider de la Casa Albă ce recunoaște genocidul antiarmenesc declanșat, acum 106 ani, de imperiul otoman.

Tags: Russia, Vladimir Putin
Carte recomandata
Other news
Premierul ceh, Andrej Babis, a declarat că intermediari privaţi i-au oferit Pragăi vaccinuri anticoronavirus produse de AstraZeneca

Premierul ceh, Andrej Babis, a declarat că intermediari privaţi i-au oferit Pragăi vaccinuri anticoronavirus produse de AstraZeneca

'Am primit în repetate rânduri - şi nu numai noi, ci şi alţi trei prim-miniştri din Europa - oferte de vaccinuri' - a spus Babis, în timpul unei dezbateri parlamentare.

Ministerul belarus de externe a anunţat expulzarea unui diplomat din Polonia vecină

Ministerul belarus de externe a anunţat expulzarea unui diplomat din Polonia vecină

Varşovia a criticat imediat această decizie şi a avertizat că va lua măsuri similare.

04 May 2021

1 minute read
Rusia a anunțat că suspendă activitatea reprezentanței sale pe lîngă NATO și că închide misiunea aliată la Moscova
Rusia a anunțat că suspendă activitatea reprezentanței sale pe lîngă NATO și că închide misiunea aliată la Moscova

Luna aceasta, NATO a decis să retragă acreditările a opt membri ai misiunii ruse pe lângă cartierul său general de la Bruxelles, despre care media occidentale scriu că ar fi implicați în activități de spionaj și crime.

18 Oct 2021
A murit generalul american Colin Powell, primul secretar de stat de culoare din istoria Statelor Unite
A murit generalul american Colin Powell, primul secretar de stat de culoare din istoria Statelor Unite

A condus diplomația de la Washington din 2001 până în 2005 și, în cursul mandatului său, a avut loc cea mai mare extindere spre est a NATO, care a inclus România și alte șase state ex-comuniste.

18 Oct 2021
Igor Dodon renunță la șefia partidului și la mandatul de deputat
Igor Dodon renunță la șefia partidului și la mandatul de deputat

În ultimul an, PSRM și Igor Dodon au suferit două înfrângeri electorale, în alegerile prezidențiale și parlamentare din Republica Moldova.

18 Oct 2021
Medici și asistenți medicali din Republica Moldova sunt, de luni, în România, pentru a ajuta personalul medical de la spitalul modular de lângă Iași
Medici și asistenți medicali din Republica Moldova sunt, de luni, în România, pentru a ajuta personalul medical de la spitalul modular de lângă Iași

România a fost principalul donator de vaccinuri anti-COVID-19 pentru cetățenii Republicii Moldova.

18 Oct 2021