Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

News

Rusia a anunțat că suspendă activitatea reprezentanței sale pe lîngă NATO și că închide misiunea aliată la Moscova

Object Name: SERBIA RUSSIA DIPLOMACY
© EPA-EFE/ANDREJ CUKIC  |   Russian Foreign Minister Sergei Lavrov

Rusia a anunțat că suspendă activitatea reprezentanței sale pe lîngă NATO și că închide misiunea aliată la Moscova, după ce diplomați ruși, acuzați de spionaj, au rămas fără acreditări pe lângă cartierul general al Alianței din Bruxelles. Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, citat de agențiile internaționale de presă, a spus că, în urma măsurii adoptate de NATO, au dispărut condițiile de bază pentru o muncă în comun. Pentru analiști, decizia Moscovei amplifică divergențele dintre ruși și occidentali, deja jalonate de sancțiuni și expulzări reciproce de diplomați, de acuzații de spionaj, atacuri cibernetice și ingerințe în procesele electorale.  

Luna aceasta, NATO a anunțat că retrage acreditările a opt membri ai misiunii ruse pe lângă cartierul său general de la Bruxelles. Aceștia sunt ofițeri de informații  nedeclarați – au explicat oficiali ai Alianței Nord-Atlantice. Media occidentale scriu că persoanele vizate ar fi fost implicate în activități de spionaj și în asasinate. Aliații au mai decis să reducă de la 20 la 10 numărul diplomaților pe care Moscova îi poate acredita la sediul NATO. Deciziile urmau să intre în vigoare la sfârșitul lunii octombrie.

Măsuri similare au mai fost adoptate acum trei ani, după revelațiile privind implicarea agenților ruși în tentativa de asasinare a fostului lor camarad transfug Serghei Skripal şi a fiicei sale. Otrăvirea lor cu agentul neurotoxic Noviciok pe teritoriul britanic, la Salisbury, a fost considerat un act ostil la adresa unuia dintre membrii Alianței. Șapte diplomați ruși și-au pierdut atunci acreditările la sediul NATO, iar misiunea a fost redusă de la 30 la 20 de membri. 

Analiștii amintesc că numeroase țări membre ale NATO au fost zguduite, în ultimul timp, de scandaluri de spionaj în beneficiul Rusiei. În mai, un fost militar american, Peter Debbins, a fost condamnat la 15 ani de închisoare, după ce a recunoscut că le-a divulgat ruşilor informații secrete. Născut în Statele Unite, dintr-o mamă rusoaică, el a fost racolat de agenţii Moscovei, a semnat un angajament şi a primit un nume de cod încă de la jumătatea anilor 90, înainte de fi fost înrolat în armata americană.

Iniţial, Debbins a servit în forţele terestre, după care ruşii l-au îndemnat să se alăture aşa-numitelor Berete verzi, o unitate de elită a forţelor speciale, unde a ajuns până la gradul de căpitan. Cât timp a fost înrolat, a livrat informaţii despre unităţile din care făcea parte şi a continuat s-o facă şi după 2008, când a părăsit serviciul activ, dezvăluindu-le ruşilor detalii despre foştii săi camarazi, pentru ca şi aceştia să poată fi, eventual, racolaţi.

Potrivit rechizitoriului, Debbins  a făcut parte din trupele americane ce au îndeplinit misiuni în Germania şi, ulterior, în Azerbaidjan. Ultimul său contact cu ruşii datează din 2011. "Debbins şi-a încălcat jurământul de soldat, a trădat forţele speciale şi a primejduit securitatea ţării noastre" – a conchis ministrul adjunct al Justiţiei, John Demers, care a adăugat că acest caz reflectă ameninţarea pe care o reprezintă serviciile ruseşti de informaţii pentru militarii americani.

Numai anul acesta, alte două ţări membre NATO au dezvăluit afaceri de spionaj în care militarii lor fuseseră racolaţi de agenţi ruşi. În martie, Italia a anunțat expulzarea a doi funcționari ruși, după ce un ofițer al marinei italiene a fost arestat de carabinieri în flagrant delict de spionaj în beneficiul Moscovei. Odată cu acesta, a fost reținut și un ofițer rus, acreditat la ambasada țării sale la Roma. Intervenția a avut loc în momentul unei întâlniri conspirative între cei doi, când italianul i-a dat rusului documente clasificate, în schimbul unei sume de bani. Anterior, și Bulgaria a expulzat doi diplomați ruși, după descoperirea unei rețele de spionaj militar la Sofia. În august 2020, a fost descoperit un ofițer francez, la post într-o bază NATO, care le-ar fi furnizat serviciilor secrete rusești  informații ultrasensibile.

 

 

 

Tags: USA, NATO

Other news
Ungaria ar putea fi ținta unor sancțiuni punctuale ale administrației Joe Biden, consideră ministrul Justiției de la Budapesta

Ungaria ar putea fi ținta unor sancțiuni punctuale ale administrației Joe Biden, consideră ministrul Justiției de la Budapesta

Un articol publicat de Politico sugerează viitoarei administrații americane să susțină forțele din cadrul UE care se opun tendințelor iliberale.

Comisia Europeană oferă Republicii Moldova 600 de milioane de euro, sub formă de granturi, asistenţă macro-financiară şi investiţii

Comisia Europeană oferă Republicii Moldova 600 de milioane de euro, sub formă de granturi, asistenţă macro-financiară şi investiţii

Acest plan ilustrează forţa asocierii noastre şi solidaritatea în a combate împreună pandemia de COVID-19 - a mai declarat şefa Executivului comunitar, Ursula von der Leyen.

Noi tensiuni în nordul Kosovo

Noi tensiuni în nordul Kosovo

Premierul kosovar, Albin Kurti, a acuzat media sârbești, care ar proteja crima, corupția și contrabanda, că vor să confere incidentelor o dimensiune politică și etnică.

18 Oct 2021

3 minutes read
Polemistul francez de extrema dreaptă Eric Zemmour și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale de anul viitor
Polemistul francez de extrema dreaptă Eric Zemmour și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale de anul viitor

Născut într-o familie de evrei sefarzi originari din fosta colonie franceză Algeria, omul e autorul mai multor teorii conspiraționiste.

30 Nov 2021
Un elicopter militar azer s-a prăbușit în timpul unui zbor de antrenament
Un elicopter militar azer s-a prăbușit în timpul unui zbor de antrenament

Incidentul survine la două săptămâni după noile ciocniri sângeroase dintre trupele azere și cele armene, care au alimentat temerile privind reizbucnirea războiului dintre cele două republici ex-sovietice din sudul Caucazului.

30 Nov 2021
16 agenții naționale de presă au decis să se asocieze, pentru a crea, cu sprijin financiar din partea Bruxellesului, o așa-numită redacție continentală
16 agenții naționale de presă au decis să se asocieze, pentru a crea, cu sprijin financiar din partea Bruxellesului, o așa-numită redacție continentală

Din proiect fac parte atât agenții din state membre ale Uniunii Europene, inclusiv România, cât și din țări aspirante la admitere din Balcanii de Vest.

30 Nov 2021
Ucraina le-a cerut aliaților săi occidentali să acționeze rapid, pentru a descuraja o invazie rusească, pe care o consideră tot mai plauzibilă
Ucraina le-a cerut aliaților săi occidentali să acționeze rapid, pentru a descuraja o invazie rusească, pe care o consideră tot mai plauzibilă

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a promis sprijin pentru forțele ucrainene, dar a exclus orice intervenție militară directă a Statelor Unite.

30 Nov 2021