DEZINFORMARE: UE duce politici imperialiste, iar statele de la periferia sa, ca România, sunt exploatate de cele puternice, de la centru

DEZINFORMARE: UE duce politici imperialiste, iar statele de la periferia sa, ca România, sunt exploatate de cele puternice, de la centru
© EPA-EFE/SZILARD KOSZTICSAK   |   Premierul ungar Viktor Orban ține un discurs la un eveniment al partidului de guvernământ Fidesz-KDNP după alegerile generale și referendumul național privind legea protecției copilului de la Budapesta, Ungaria, 03 aprilie 2022.
Dezinformare:

Uniunea Europeană se transformă într-un imperiu în care țările de la periferie sunt folosite pentru interesele celor mai puternice state membre. Narațiunea falsă e promovată de Adrian Severin, fost politician care a fost încarcerat pentru corupție.

ȘTIRE: „Ceea ce se întâmplă în prezent este trecerea de la o uniune de state-națiune către un imperiu. State precum România sau Ungaria sunt periferia acestui imperiu, iar alte țări reprezintă nucleul imperial dur, valoros și central”.

Fostul politician Adrian Severin este de părere că acest nucleu al Uniunii și-ar urmări propriile interese, ignorând nevoile, obiectivele și cerințele celorlalte state și eliminându-i o parte din suveranitatea națională. În acest caz, ultimele alegeri electorale din Ungaria și Serbia, în care au învins politicieni ce se împotrivesc curentului european, ar fi văzute cu ochi răi de la Bruxelles.

„UE a anunțat că va urma să penalizeze Ungaria prin impunerea Guvernului de la Budapesta să urmeze o cale pe care poporul nu o dorește. Aceștia nu se mai pot numi lideri ai Uniunii Europene, asta se numește imperialism. Este un atac la securitatea națională. Dacă majoritatea ungurilor au ales această opțiune, intereseul lor trebuie urmat, integrat și respectat, nu penalizat”.

Realitate:

NARAȚIUNI: 1. UE se transformă într-un imperiu. 2. România este o colonie a UE care este exploată de state puternice ce conduc Uniunea 3. UE persecută cetățenii maghiari, deoarece penalizează Guvernul Orban.

CONTEXT: Executivul de la Bruxelles a  început săptămâna trecută procedura de suspendare a fondurilor UE pentru Ungaria. Guvernul iliberal al lui Viktor Orban este acuzat de încălcarea statului de drept, a anunțat, marți, la Strasbourg, în Parlamentul European, președinta CE, Ursula von der Leyen.

Decizia este în concordanță cu Regulamentul privind condiționalitatea bugetară al CE care a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2021. Până în prezent, Comisia Europeană nu l-a mai aplicat.

Pe data de 11 martie 2021, Polonia și Ungaria au contestat regulamentul la Curtea de Justiție a UE. Curtea s-a pronunțat la 16 februarie 2022 pe această speță și a respins ambele recursuri. De asemenea, Curtea de la Luxemburg a concluzionat că regulamentul european este în conformitate cu dreptul UE și cu competențele sale în ceea ce privește statul de drept.

Atât Ungaria, cât și Polonia, conduse de guverne populiste, dar și cu atitudini eurosceptice și pe alocuri corupte, încearcă să ocolească de mai mulți ani angajamentele luate de aceste țări în virtutea unor valori democratice comune ale statelor membre UE. Acestea promovează politici care nu au nimic în comun cu valorile și principiile democratice promovate de UE.

DE CE ESTE FALSĂ NARAȚIUNEA: Afirmația că este România este o colonie a UE a fost în ultimii ani una dintre principalele teze promovate de mașinăria de propagandă a Kremlinului în frunte cu Sputnik.

Veridica a demontat constat această temă de propagandă a Moscovei în România care încearcă să inducă ideea că, după aderarea la UE, românii trăiesc mai prost și ne-ar fi mers mult mai bine singuri. Se face și o paralelă cu epoca lui Ceaușescu, obsedat de idei ca „neamestecul în treburile interne”, dar aflat în fruntea unui regim totalitar în care nivelul de viață și de satisfacție al populației se prăbușise.

România este în prezent membru cu drepturi egale al UE, și nu o țară marginală, așa cum încearcă să portretizeze propaganda rusă. Problemele României sunt legate de insuficienta reformă a justiției, un proces care stagnează de mai mulți ani, fapt indicat constant de către Bruxelles.

În ciuda acestor probleme, UE a tratat România ca pe un stat egal la împărțirea fondurilor europene pentru reconstrucția post-pandemică, a ajutat și a inclus România în lista țărilor care au beneficiat primele de vaccinuri etc.

Per total, în cei 15 ani de apartenență la UE, PIB-ul României a crescut de la 174,6 miliarde de dolari americani în 2007 la 248,7 miliarde de dolari, potrivit datelor Băncii Mondiale. Asta fără a pune la socoteală și fondurile de pre-aderare de care a beneficiat România.

De asemenea, investițiile străine în România sunt în marea lor majoritate din țări UE.

În ceea ce privește Ungaria, guvernul Orban încalcă de ani de zile principiile și valorile UE, dar când vine vorba de fondurile europene este un abonat constant în virtutea faptului că i se cuvin banii europeni chiar și dacă guvernează prin metode autocratice.

Cvasi-monopolizarea presei, care practic diminuează libertatea de exprimare și elimină pluralismul de opinie din spațiul public, este doar un exemple legat de derapajele de la valorile UE. Apropierea de Rusia și invitația la investiții rusești în Ungaria (vezi centrala nucleară Paks) este de asemenea un aspect ce contravine politicilor UE, mai ales după anexarea ilegală a Crimeii în 2014 de la Ucraina.

La fel și Polonia are o serie de derapaje din cadrul asumat în fața UE. Asta după ce în octombrie, Tribunalul Constituţional polonez a contestat întâietatea dreptului european în faţa celui naţional. De asemenea, legile anti-avort adoptate de Guvernul Morawiecki sunt considerate de UE a fi unele de persecuție a femeilor și încălcare a drepturilor acestora.

Acestea, dar și alte aspecte, au transformat Polonia și Ungaria în state care se erijează doar în beneficiari ai UE, dar nu și state care respectă regulile și angajamentele asumate la aderarea la UE.

Ceea ce face UE în cazul acestor derapaje de ani de zile a celor două state sus menționate este să le sancționeze comportamentele.

În niciun caz măsurile punitive nu îi privesc pe cetățenii celor două țări; din contră, ele sunt menite să le apere acestora drepturile și libertățile fundamentale. Faptul că Orban a fost reales recent la alegerile parlamentare din Ungaria nu îi interzice Bruxellesului să aplice sancțiuni acestui stat cu grave probleme de democrație de mai mulți ani.

SÂMBURE DE ADEVĂR: CE a început procedura de suspendare a fondurilor UE pentru Ungaria.

Timp citire: 1 min