Omul a fost ales deputat în Rada Supremă din partea regiunii Donețk (est), azi teatrul unor lupte violente între trupele Kievului, pe de o parte, și secesioniștii pro-moscoviți și armata rusă de invazie, pe de alta.
„Diplomația rusă nu a învățat încă să se teleporteze” – regretă purtătoarea sa de cuvânt.
Noul regim kazah afirmă că reforma constituţională ar aduce mai multă democraţie în fosta republică sovietică din Asia Centrală, cu 19 milioane de locuitori.
Guvernul de la București vrea să faciliteze accesul copiilor la învățământ și al adulților pe piața muncii.
Suveranul Pontif, în vârstă de 85 de ani, și-a reiterat dorința de a merge în Ucraina, explicând că vrea să aștepte „momentul potrivit” pentru o astfel de vizită.
Peste o mie de ucraineni au trecut granița dintre Republica Moldova și România.
Un important general american spune că influența militară a Rusiei în Marea Baltică va fi slăbită de primirea în Alianță a Suediei și Finlandei.
Președintele francez crede că soluționarea pașnică a conflictului ar fi posibilă, dacă Rusia nu este umilită.
Lipsa alimentelor generată de războiul din Ucraina poate agrava foametea în țările sărace
O platformă pentru donații a fost prezentată în premieră mediului politic și de afaceri din Statele Unite.
Premierul bulgar spune că orice altă soluție pentru încheierea războiului ar crea instabilitate permanentă în estul Europei.
100 de refugiați pot să vadă partida din tribune.
Față de ziua precedentă, scăderea fluxului e de doar 0,7%.
Și la vârful politicii din Bulgaria și România sunt militari în rezervă.
Ucraina cere ajutorul Turciei pentru a rezolva problema.
Multe dintre persoanele care au primit interdicție de intrare în Rusia sunt membri ai unor organizații legate de Ucraina, cum ar fi Congresul ucrainenilor din Canada, care susține că reprezintă această comunitate în raporturile cu guvernul.
Peste un an, turcii au alegeri prezidențiale, iar politicile economice promovate de șeful statului, islamo-conservatorul Recep Tayyip Erdogan, amenință să scufunde țara și mai tare.
Guvernul de la Bucureşti pregăteşte un plan naţional de măsuri de protecţie şi incluziune destinat persoanelor strămutate din Ucraina.
Al 12-lea în clasamentul celor mai bogaţi ucraineni, cu o avere pe care revista de specialitate Forbes o estimează la circa 620 milioane de dolari, Viktor Medvedciuk era un finanțator generos al propagandei filoruse din Ucraina.
Peste două treimi nu cred că armata rusă va ocupa Republica Moldova.
Cheta făcută de ei e ceea ce media internaționale numesc o demonstrație de solidaritate cu o ţară aflată anterior, ca și Lituania, sub ocupația Moscovei.
La sfârșitul lunii mai, Rusia a anunțat că își va rambursa datoria externă în ruble, nemaiputând face plăți în dolari.
Peste o mie de personalităţi se află pe lista neagră a UE, înfiinţată în 2014 după anexarea Peninsulei Crimeea; lista a fost extinsă considerabil ca urmare a războiului dus de Moscova în Ucraina.
De la începutul războiului, au ajuns în România aproape un milion 100.000 de oameni din Ucraina.
În ciuda ocupării de către trupele ruse a unei părți a teritoriilor sale și a minării câmpurilor, Ucraina va avea suficiente cereale pentru consumul intern.
Este vorba despre autoproclamatele republici Donețk și Lugansk, din Donbass (est), cărora Moscova le-a recunoscut independența și ai căror lideri pledează pentru alipirea la Rusia, și de regiunile Herson și Zaporijie, din sud, pe care armata rusă le-a cucerit după invazia declanșată pe 24 februarie.
Majoritatea covârșitoare sunt femei și copii; UNICEF transmite că mai bine de 5 milioane de copii suferă de pe urma războiului.
Cel puţin 262 de copii au fost ucişi de la începutul războiului la 24 februarie şi sute de şcoli au fost avariate, potrivit organizaţiei.
După declanșarea invaziei, selecționata Rusiei a fost exclusă din preliminarii.
Un raport al băncii centrale de la Moscova indică o potențială creștere a creditelor neperformante.
Cea mai săracă dintre fostele republici sovietice din Asia Centrală supraviețuiește în mare parte grație lucrătorilor săi migranți din Rusia și are același președinte de 30 de ani.
Partea rusă susține că este pregătită să faciliteze tranzitul maritim nestingherit al mărfurilor, în coordonare cu partenerii turci, iar acest lucru este valabil și pentru exportul de cereale din porturile ucrainene.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează