Validarea oficială a deciziei va avea loc la Consiliul Naţional al PNL, programat să se desfășoare pe 15 septembrie.
Vrea să se dedice şefiei la Consiliul Judeţean Timiş.
Pe agenda discuţiilor a putea fi incluse și criticile pe care social-democraţi şi liberalii şi le-au adus în ultima perioadă.
Ministerul Sănătății din cadrul Autorității Palestiniene raportează „12 morți” de la începutul raidurilor israeliene.
O clădire administrativă a fost avariată.
Pe agendă: Ucraina, Gaza, Venezuela și Georgia.
Președintele Volodimir Zelenski recunoaște că, pentru trupele sale, situația este „extrem de dificilă” în apropierea orașului Pokrovsk, important centru logistic din estul țării.
Kievul își dorește ajutorul vecinilor în protejarea teritoriului ucrainean.
Pavel Durov a fost reținut în Franța pentru infracțiuni cibernetice
Rusia spune că-și va continua operațiunea sa militară în Ucraina.
Apartenenţa la aceeaşi familie politică de stânga ar putea facilita dialogul între cei doi şefi de guvern.
Mașina în care se afla s-a răsturnat într-un şanţ de la marginea drumului.
Preşedintele Zelenski ar vrea ca ţările aliate vecine să ajute la doborârea rachetelor şi dronelor ruseşti.
„Este pură ficțiune”, atribuită ministerului Apărării de la Moscova și distribuită de mai multe site-uri rusești.
Aceștia ar fi pregătit „un atac” împotriva unei biserici ortodoxe din Ingușetia.
Pentru aceştia, polițiștii efectuează formalităţile de control la trecerea frontierei în conformitate cu reglementările naţionale şi comunitare în domeniu.
Leon Fredy Munoz susține că drogurile i-au fost ascunse în bagaje fără știrea lui, de rivalii politici.
„Doi frați, de 13 și 17 ani, au fost uciși într-o casă din tabăra al-Faraa și (salvatorii) nu le pot recupera trupurile în acest moment”.
Resturile unei drone au declanșat un incendiu „în apropierea unor dispozitive explozive”.
Instabilitatea politică din Bulgaria se prelungește după șase runde de alegeri în trei ani.
Zelenski spune că incursiunea în regiunea rusă Kursk face parte din plan.
Rafael Grossi spune că centrala funcționează aproape normal, dar e lipsită de protecție.
Negocierile continuă pentru eliberarea tuturor captivilor.
Președintele Volodimir Zelenski a promis o ripostă.
Kievul avertizează asupra actelor neprietenoase din partea unui aliat fidel al Moscovei.
Miliardarul rus Pavel Durov a fost reţinut la Paris pentru că nu a împiedicat folosirea platformei în scopuri infracţionale
Ambele părţi avertizează că pot urma şi alte lovituri aeriene.
Actul a reaprins dezbaterea despre politica germană faţă de migraţie.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează