
Este a doua operațiune descoperită în Marea Britanie după arestarea unor cetățeni bulgari acuzați de spionaj în favoarea Rusiei. Potrivit The Observer, cetățenii bulgari făceau parte din rețeaua lui Jan Marsalek. Acesta crease o rețea de spion cu sediul în Regatul Unit, care lucra pentru Putin și plănuia să folosescă o armată de mercenari pentru a controla fluxul de migranți în Europa.
Rusia este cu ochii pe opozanții lui Putin
Originar din Austria, Marsalek, 45 de ani, e pe lista celor mai căutați infractori de Interpol de la prăbușirea firmei germane de procesare a plăților Wirecard, la care a fost director operațional., acesta fiind acuzat de o fraudă de aproape 2 milioane de euro. Investigațiile realizate de The Telegraph au scos la iveală cum Marsalek a convins membri ai guvernului de la Viena să promită investiții de peste 120 de mii de euro într-un plan menit să controleze fluxul de migranți din Europa. Detalii din viața lui Marsalek au fost dezvăluite după ce s-a descoperit că acesta a condus activitățile unei rețele de spioni bulgari cu sediul în Marea Britanie care lucrau pentru Kremlin. Acum țintele rețelei erau doi jurnaliști ruși , Hristo Grozev şi Roman Dobrohotov. Cei doi, i-au demascat pe ofiţerii serviciilor militare de informaţii ruse care au încercat să îi ucidă pe Serghei Skripal şi pe fiica sa, Iulia, în Salisbury în 2018. Roman Dobrohotov, care conduce din exil publicația Insider, a declarat că poliția britanică l-a avertizat în legătură cu faptul că este urmărit îndeaproape. El și soția sa s-au mutat în Marea Britanie în 2023, iar domiciliul lor este necunoscut.