Temperaturile din Franţa ajung azi la 40 de grade Celsius pe fondul valului de caniculă care afectează zone din Europa de vest. Autorităţile au anulat competiţiile sportive şi au interzis vânzarea alcoolului la Festivalul anual al Muzicii, care păstrează doar spectacolele stradale de noapte care au loc peste tot în ţară şi care atrag de obicei milioane de privitori. O aşa-numită cupolă de căldură s-a istalat peste Franţa şi meniţine temperaturile ridicate inclusiv pe timpul nopţii. Ministrul Sănătății i-a îndemnat pe oameni să evite exercițiile fizice şi să nu se scalde în zone interzise cum ar fi râurile sau canalele. Un băiat de 17 ani s-a înecat aseară în râul Dordogne, în partea de sud a departamentului cu acelaşi nume, aflat sub alertă roşie de căldură. Traficul feroviar a fost perturbat din cauza temperaturilor ridicate, iar un incendiu a devastat pădurile de pini din sudul Marsiliei.
Căldură extremă şi în Marea Britanie
Şi peste canalul Mînecii, în Regatul Unit sunt avertizări portocalii de căldură extremă, cu temperaturi de până la 37 de grade, aşteptate pentru mâine şi marţi, în sud-estul ţării. Avertismentul înseamnă că există un impact probabil asupra oamenilor și infrastructurii, cu riscuri de sănătate și perturbări ale transporturilor. Unele locuri ar putea înregistra temperaturi de peste 30 de grade Celsius timp de șase sau șapte zile la rând, fără să scadă prea mult pe timpul nopţii. Fenomenul este în concordanță cu previziunile conform cărora valurile de căldură devin mai frecvente și mai intense la nivel global din cauza schimbărilor climatice provocate de om.
