În Marea Britanie este însă criticat pentru averea imensă, care l-ar împiedica să înțeleagă nevoile populației lovite de criza economică.
Teheranul neagă constant că ar furniza armament Moscovei deși admite cooperarea militară bilaterală.
Premierul ungar afirmase că sancțiunile împotriva Rusiei și sprijinul dat Ucrainei cresc riscul de război în Uniunea europeană.
Sunt așteptate întreruperi de curent și probleme cu încălzirea, iar oamenii sunt sfătuiți cum să-și izoleze cât mai bine locuințele.
Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a lăudat, în schimb, „poziția Ankarei, foarte diferită de cea a Parisului și a Berlinului”.
Bombele murdare sunt arme de distrugere în masă, care combină explozibilii convenționali cu material radioactiv.
El apreciase că negocierile reprezintă singura şansă ca Rusia să facă pace cu Ucraina.
Eurosceptică, șefa guvernului de la Roma este, însă, o atlantistă convinsă și o susținătoare a Ucrainei invadată de trupele ruse.
Fostul ministru de Externe Anze Logar candidează ca independent, în speranța că va atrage voturi din toate părțile.
NATO cere Rusiei să nu folosească pretextul unei așa-zise provocări ucrainene pentru a escalada conflictul.
Este cel de-al cincilea conservator care ajunge în fruntea guvernului, după referendumul pentru Brexit din 2016.
Cotată a doua în sondaje, avocata Natasa Pirc Musar și-a făcut un nume reprezentând interesele juridice ale fostei Prime Doamne a Statelor Unite Melania Trump, originară din Slovenia.
Biroul Politic, organul decizional al Partidului Comunist Chinez, format din 25 de persoane, nu mai are nicio femeie în componență, pentru prima dată în ultimul sfert de secol.
O complicată rețea, în mare parte secretă, ar contribui la transporturile rusești.
4.388 au solicitat azil.
Din componența noului Comitet Central al PCC, pe care media internaționale îl numesc un fel de „parlament” intern al partidului, a dispărut actualul prim-ministru Li Keqiang.
Țara sa e sigura lovită vreodată de bomba atomică, în august 1945, când armata americană a pus capăt războiului din Pacific distrugând orașele nipone Hiroshima și Nagasaki.
Lista miniștrilor încearcă să risipească îngrijorarea partenerilor europeni față de accesul la putere al extremei drepte italiene.
Consului general al Rusiei din orașul finlandez Turku este nevoit să vadă în fiecare zi simbolurile Ucrainei, după ce un...
Președinta Comisiei Europene spune că Ucraina trebuie să poată conta pe o finanțare stabilă, în condițiile războiului declanșat de Rusia.
Șeful Pentagonului, Lloyd Austin, reafirmă angajamentul neclintit al Statelor Unite de a sprijini Ucraina să contracareze agresiunea rusă.
În total, procurorii au început urmărirea penală faţă de 56 de persoane, iar foloasele necuvenite obţinute de inculpaţi se ridică la aproape 68 de milioane de lei.
Republica Cehă, care deține președinția semestrială rotativă a Consiliului Uniunii, se pronunțase, la rândul său, pentru înființarea unui astfel de tribunal.
Unul dintre suspecți, Artiom Uss, arestat, luni, pe un aeroport din Milano, este fiul unui politician, guvernator al regiunii siberiene Krasnoiarsk.
15.000 de oameni s-ar fi refugiat din calea contraofensivei ucrainene.
Nu este exclusă revenirea lui Boris Johnson, încă popular în Partidul Conservator, de guvernământ.
Șeful diplomației europene spune că Rusia trebuie oprită să mai terorizeze populația Ucrainei.
Un responsabil al Statului Major spune că Minskul face mobilizări sub acoperire pentru o ofensivă comună cu Moscova.
La Cernăuți, transportul electric, sistemele de încălzire, spitalele și brutăriile vor continua să funcționeze normal.
Belarusul are o graniță de 1.085 de kilometri cu Ucraina și se află la mai puțin de 100 de kilometri de capitala acesteia, Kiev.
Ministerul de Externe de la Moscova susţine că livrările de arme din Uniunea Europeană către Kiev au transformat blocul comunitar în parte a conflictului.
Procurorul general Merrick Garland acuză „două conspirații internaționale separate, menite să încalce legile și sancțiunile comerciale” decise de Washington contra Moscovei, după ce, pe 24 februarie, trupele acesteia au invadat Ucraina.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează