Zelenski este pregătit pentru un schimb de teritorii cu Rusia în eventualitatea unor negocieri de pace

Zelenski este pregătit pentru un schimb de teritorii cu Rusia în eventualitatea unor negocieri de pace
© EPA-EFE/PRESIDENTIAL PRESS SERVICE HANDOUT 76127HANDOUT EDITORIAL USE ONLY/NO SALES   |   O fotografie plină pusă la dispoziție de Serviciul de presă prezidențial ucrainean îl arată pe Giuseppe Cavo Dragone, președintele Comitetului militar al NATO, strângând mâna cu președintele ucrainean Volodymyr Zelensky în timpul întâlnirii lor într-o locație nedezvăluită din Ucraina, 8 februarie 2025., 8 februarie 2025.

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski s-a declarat gata pentru un schimb de teritorii cu Rusia, dacă preşedintele american Donald Trump reuşeşte să aducă Moscova la masa tratativelor de pace. Într-un interviu pentru ziarul britanic Guardian, Zelenski a spus că încă nu ştie ce teritorii vrea înapoi pentru că toate sunt importante. Rusia ocupă aproximativ o cincime din teritoriul ucrainean în timp ce Ucraina a preluat controlul unei părţi din regiunea rusă Kursk în urma unei ofensive peste graniţă. Pe de altă parte, preşedintele ucrainean a afirmat că Europa fără America nu poate oferi ţării sale garanţii reale de securitate. Zelenski urmează să-l întâlnească săptămâna aceasta la conferinţa de Securitate de la Munchen pe vicepreşedintele american JD Vance, considerat printre cei mai ostili faţă de Ucraina dintre apropiaţii preşedintelui Trump. La conferinţa de anul trecut, Vance, pe atunci senator, a refuzat să se întâlnească cu Zelenski după ce spusese anterior că nu-i pasă de ce i se întâmplă Ucrainei, „într-un fel sau altul”. De asemenea, secretarul american al Trezorerie va merge la Kiev în zilele următoare pentru a discuta despre accesul Statelor Unite la resursele minerale ucrainene. Donald Trump a declarat că sprijinul american are un preţ, iar Volodimir Zelenski a spus că Ucraina poate oferi un parteneriat în exploatarea zăcămintelor şi facilităţi în reconstrucţia postbelică. 

Timp citire: 1 min