Zeci de oameni au participat la un miting de solidaritate cu Israelul, în București

Zeci de oameni au participat la un miting de solidaritate cu Israelul, în București
© EPA-EFE/ROBERT GHEMENT   |   O tânără care poartă steagul israelian se uită la afișe care arată civili israelieni și copii răpiți de Hamas, în timpul unei demonstrații de sprijinire a Israelului, organizată în fața Bibliotecii Centrale Universitare, în centrul orașului București, România, 2 noiembrie 2023.

Ambasadorul Israelului la Bucureşti, Reuven Azar, a condamnat, astăzi, la o manifestaţie de solidaritate cu cetăţenii israelieni ţinuţi ostatici în Fâşia Gaza, „actul criminal, atroce şi imoral" de răpire a celor 38 de copii care au fost luaţi din casele lor, în zorii zilei de 7 octombrie, transmite Agerpres.

Diplomatul israelian a adăugat că, prin acest act, a fost „încălcat şi abrogat" un acord umanitar fundamental şi a făcut un apel la răpitori să elibereze imediat copiii.

La manifestația organizată de Ambasada Israelului, în faţa Bibliotecii Centrale Universitare au participat zeci de oameni care purtau pancarte în care îşi exprimau solidaritatea cu cetăţenii israelieni ţinuţi ostatici şi fluturau steagurile Israelului şi României.

Totodată, pe soclul statuii Regelui Carol I au fost aşezaţi ursuleţi de pluş şi au fost afişate fotografii cu copiii luaţi ostatici. La finalul evenimentului, numeroase baloane s-au înălţat în memoria victimelor atacului terorist din 7 octombrie.

Timp citire: 1 min