Vladimir Putin nu exclude reluarea testelor nucleare

Vladimir Putin nu exclude reluarea testelor nucleare
© EPA-EFE/GRIGORY SYSOEV/SPUTNIK/KREMLIN POOL MANDATORY CREDIT   |   Președintele rus Vladimir Putin ține un discurs în timpul unei sesiuni plenare, ca parte a celei de-a 20-a reuniuni anuale a Clubului de discuții Valdai, intitulată „Multipolaritate echitabilă: Cum să asigurăm securitatea și dezvoltarea tuturor”, la Soci, regiunea Krasnodar, Rusia, 5 octombrie 2023”.

Președintele rus Vladimir Putin n-a exclus posibilitatea ca Rusia să reia testele nucleare după mai bine de trei decenii și să anuleze ratificarea tratatului care interzice astfel de teste. La o discuție la Soci cu analiști și jurnaliși, liderul de la Kremlin a anunțat că armata a testat cu succes racheta Burevestnik cu propulsie nucleară, ale cărei capacități, spune el, sunt de neegalat. Putin a mai spus că Rusia este pe cale să încheie lucrările la noua generație de rachete balistice intercontinentale Sarmat, capabile să transporte peste 10 ogive nucleare. Președintele rus a respins, însă, nevoia de a schimba doctrina țării care stabilește condițiile unui răspunsul nuclear din partea Rusiei. ”Nimeni cu mintea întreagă nu s-ar gândi să folosească arme nucleare împotriva Rusiei” a declarat Putin.

Timp citire: 1 min