
Literatura și noii ei aliați este tema celei de a XIII-a ediții a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM), care se va desfășura între 23 – 25 octombrie. Zeci de invitați din țară și din străinătate vor participa la evenimentele ce vor avea loc în Timișoara, dar și în trei orașe din județul Timiș.
Veridica este partener media al manifestării, dar va fi prezentă și în cadrul festivalului, pe 24 octombrie, când Marian Voicu și Cătălin Gomboș vor intra într-un dialog cu tineri liceeni din Timișoara și Jimbolia, având tema „Bun venit în Matrix! – De la fake news la fake reality”.
În cadrul festivalului vor mai avea loc dezbateri și conferințe pe teme de acută actualitate, seri de literatură organizate în Sala Barocă a Muzeului Național de Artă din Timișoara, precum și întâlniri cu scriitori, profesori și jurnaliști cunoscuți la nivel internațional. Recitalul muzicianului Oigăn va încheia cea de-a XIII-a ediție a FILTM.
Detalii referitoare la program și invitați pot fi consultate în comunicatul de presă emis de organizatori, dar și pe filtm.ro, pagina oficială a evenimentului.