
Cel puțin șase persoane au fost ucise azi într-un nou val de atacuri rusești asupra infrastructurii energetice, care au provocat pene de curent în toată Ucraina, în special la Kiev. Potrivit serviciilor de urgenţă, doi oameni au murit în capitală, iar patru, inclusiv doi copii au fost ucişi în regiunea înconjurătoare. Noile atacuri au loc după ce Casa Albă a amânat o întâlnire anunţată între preşedinţii american şi rus, în condiţiile în care Moscova respinge apelurile pentru un armistiţiu imediat. Şeful de cabinet al preşedintelui Zelenski a declarat că Ucraina a fost de acord de multă vreme cu propunerea preşedintelui Trump de încetare a focului, în vreme ce Moscova face tot posibilul pentru a continua masacrele. Potrivit lui Andrii Iermak, aceasta înseamnă că acţiunile colective împotriva lui Putin sunt în prezent insuficiente.