
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen și-a exprimat încrederea în ce privește decizia liderilor UE de a acorda Ucrainei statutul de candidat la summitul din 23-24 iunie. "Sunt încrezătoare că vom reuși să obținem o decizie pozitivă, să obținem sprijin. Desigur, aceasta este o decizie istorică, care acum trebuie luată și de Consiliul UE. Dar pregătirea a fost bună, cursul este acum stabilit și sunt optimistă”, a spus președintele CE într-un interviu pentru presa germană, citat de Ukrinform.
În context, Von der Leyen a menționat eforturile intense din ultimele luni cu statele membre, discuțiile personale cu lideri ai Uniunii și cele două vizite ale sale în Ucraina. „Am reușit să îi convingem pe foarte, foarte mulți”, a subliniat politicianul european.
Ea consideră că este nu numai interes strategic ci și o datorie morală a europenilor,, să îi sprijine pe ucraineni în aceste vremuri dificile și să le facă posibil drumul către UE, pentru că „merită”. Ucraina a făcut pași uriași în ultimii ani, este deja o democrație parlamentară puternică, cu o societate civilă vibrantă și și-a reformat instituțiile pentru a respecta statul de drept, crede președintele Comisiei Europene.
Oficialul a atras însă atenția că, în perspectiva aderării, Kievul mai are mult de lucru, în special în lupta împotriva corupției, a oligarhilor, a reformei judiciare și nu numai. Șeful Comisiei Europene consideră că lupta împotriva corupției a mers „într-o direcție pozitivă” în ultimii șase ani. În același timp, Ucraina este foarte avansată în digitalizare, chiar față de multe țări din UE, și acesta, spune Von der Leyen, este „cel mai bun mod de a lupta împotriva corupției, deoarece cu cât sunt mai puține contacte directe în afaceri și mai multe afaceri digitale, automatizate, cu atât sunt mai puține oportunități de a crește corupția”.