Ucrainenii susțin că avansează atât în est, cât și în sud

Ucrainenii susțin că avansează atât în est, cât și în sud
© EPA-EFE/OLEG PETRASYUK   |   Militari ucraineni din regiunea Donețk, Ucraina, 20 iulie 2023.

Armata ucraineană  a afirmat, marți, că a făcut unele progrese în lupta contra forțelor rusești de invazie, atât pe frontul de sud, cît și pe cel din est. Purtătorul de cuvânt al Statului Major General, Andrii Kovaliov, citat de agențiile internaționale de știri, susține că trupele ucrainene au avansat în regiunea Donețk (est), unde rușii opun o rezistență puternică, precum și în unele zone din sud. În ajun, Kievul a afirmat că, săptămâna trecută, trupele sale au recuperat de la armată rusă de invazie mai bine de 16 kilometri pătrați. „În cursul săptămânii (...), în sectorul Bahmut (est – n. red.) au fost eliberați patru kilometri pătrați”, iar în sud „12,6 kilometri pătrați” - a declarat pentru televiziunea ucraineană viceministrul Apărării în guvernul de la Kiev, Hanna Maliar. La aproape două luni de la declanșarea unei contraofensive menite să scoată din țară trupele Moscovei, ucrainenii au recucerit, în total, 35 km2 în zona Bahmut și 192,1 km2 în sud - a adăugat viceministrul. 

 

Timp citire: 1 min