
Ucraina a doborât deasupra Kievului 29 de drone și rachete lansate de armata rusă de invazie - a anunțat, miercuri, administrația militară a capitalei, citată de agențiile internaționale de presă.
Din sud
Potrivit sursei, rachetele au atacat Kievul dinspre sud, în mai multe valuri.
Aproape simultan, dronele de atac inamice s-au îndreptat spre capitală tot din sud.
„Succesul nostru zilnic”
Autoritățile ucrainene susțin că au interceptat, în total, toate cele 24 de drone și cinci dintre cele șase rachete rusești.
„Un astfel de rezultat (...) poate fi succesul nostru zilnic, dacă avem suficiente instrumente pentru a respinge atacurile teroriste” – a afirmat președintele Volodimir Zelenski, într-un mesaj pe rețelele de socializare.
El a făcut un nou apel către Occident să-i furnizeze Ucrainei sisteme de apărare antiaeriană.