
Atât Ucraina invadată de trupele Moscovei, cât și Rusia au declarat, vineri, că au doborât zeci de drone inamice, lansate, pe timp de noapte, asupra țintelor din spatele liniilor frontului.
Ucraina: 33
Rusia a trimis spre teritoriul ucrainean 37 de drone Shahed, de concepție iraniană, precum și trei rachete, potrivit Forțelor Aeriene ale Kievului.
„Ca urmare a operațiunilor de luptă, 33 de Shahed au fost doborâte”, în regiunile Kirovograd (centru), Odesa, Herson, Mikolaiv (sud) și Harkov (nord-est) – susține, pe rețeaua Telegram, aceeși sursă, citată de agențiile internaționale de presă.
O bombă a ucis o femeie de 64 de ani și un bărbat de 58 de ani în orașul ucrainean Kupiansk, din Harkov, situat la mai puțin de 10 kilometri de linia frontului - a declarat guvernatorul regional, Oleg Synegoubov.
Tot în Harkov, cinci persoane, inclusiv un copil de trei ani, au fost rănite.
Rusia: 16
La Moscova, ministerul Apărării a declarat că trupele sale au interceptat 16 drone ucrainene, în zorii zilei de vineri.
15 au fost distruse în sudul regiunii Volgograd, la aproximativ 300 de kilometri de linia frontului din estul Ucrainei.
O altă dronă a fost doborâtă în regiunea de graniță Belgorod.