Ucraina neagă implicarea în sabotarea gazoductelor ruseşti Nord Stream din Marea Baltică

Ucraina neagă implicarea în sabotarea gazoductelor ruseşti Nord Stream din Marea Baltică
© EPA-EFE/HANNIBAL HANSCHKE   |   Conducte de la instalațiile gazoductului „Nord Stream 1” din Lubmin, Germania, 07 septembrie 2022.

Ucraina nu este implicată în sabotarea, în septembrie anul trecut, a celor două gazoducte ruseşti Nord Stream din Marea Baltică - a afirmat, miercuri, ministrul Apărării în guvernul de la Kiev, Oleksi Reznikov, citat de agenţiile internaţionale de presă. „N-a fost acțiunea noastră” - a spus Reznikov, după ce, în ajun, respectatul cotidian american New York Times a atribuit sabotajul unui „grup pro-ucrainean”, dar fără implicarea președintelui Volodimir Zelenski. Şi un consilier al acestuia a negat  implicarea Kievului, invocând „teorii amuzante ale conspirației”. Pe 26 septembrie 2022, pe gazoductele care leagă Rusia de Germania au fost detectate patru scurgeri uriașe de gaz, precedate de explozii subacvatice, toate în apele internaționale. În ciuda anchetelor penale din țările limitrofe sabotajului, Germania, Suedia și Danemarca, responsabilitatea atacului subacvatic rămâne în continuare misterioasă. New York Times scrie că datele culese de serviciile de informații americane sugerează că autorii din spatele sabotajului au fost „adversari ai președintelui rus, Vladimir Putin”. Washingtonul și Moscova și-au atribuit reciproc responsabilitatea pentru acest sabotaj fără precedent.

Timp citire: 1 min