Ucraina lovește cel mai mare centru de date din Rusia

Logo-ul băncii ruse Sberbank este afișat pe o clădire din Moscova
© EPA/MAXIM SHIPENKOV   |   Logo-ul băncii ruse Sberbank este afișat pe o clădire din Moscova, Rusia, la 13 septembrie 2025.

Drone ucrainene au lovit cel mai mare centru de date din Rusia, deținut de Sberbank, principala bancă și companie tehnologică a țării, fără să-i perturbe totuși, după cum a declarat azi un responsabil al companiei. Atacul din regiunea Saratov, situată pe fluviul Volga a avut loc după alte trei atacuri desfășurate în ultima săptămână asupra unor centre de date deținute de grupul tehnologic rus Yandex, rivalul Sberbank pe piața internă. Ucraina afirmă că ripostează astfel la atacurile rusești asupra propriilor sale centre de date. Potrivit presei din Rusia, citate de Reuters, centrul Sberbank lovit la Balakovo, care se întinde pe o suprafață de 55.000 de metri pătrați, urmează să găzduiască cel mai puternic supercomputer din Rusia, a cărui punere în funcțiune este programată pentru anul 2027. Atât Sberbank cât și Yandex investesc masiv în dezvoltarea Inteligenței Artificiale, dar rămân în urma liderilor mondiali din Statele Unite și China, parțial din cauza sancțiunilor occidentale care îngreunează accesul Rusiei la cele mai avansate echipamente hardware. Niciuna din companii nu a precizat dacă supercomputerele au avut de suferit în urma atacurilor ucrainene.

Timp citire: 1 min