Ucraina experimentează recrutarea ”inteligentă”

Ucraina experimentează recrutarea ”inteligentă”
© EPA/SERGEI SUPINSKY   |   Recruți în vârstă de optsprezece ani fumează în ger la punctul de recrutare din Kiev, Ucraina, 23 decembrie 1998, în timp ce așteaptă trenul care să-i ducă la baza lor militară. Pentru recrutarea de toamnă, 49.510 de tineri au fost chemați să se alăture armatei ucrainene, care va fi una dintre cele mai mari din Europa, cu aproximativ 320.000 de oameni.

Autoritățile ucrainene pregătesc un proiect pilot care schimbă fundamental ordinea actuală de recrutare în rândurile Forțelor de Apărare, fără convocări și comisii militare. Așa numita ”mobilizare inteligentă” permite oricui vrea să se înroleze în Armată să trimită o cerere pe internet și să-și aleagă singur specializarea și divizia în care vrea să activeze. Doritorul va da un test online și un interviu fizic cu recrutorul. Tot pe internet va urma un program de pregătire de specialitate cu instructori cu experiență în luptă. Într-o primă etapă, vor fi acceptate cererile doar pentru serviciul de operare a dronelor. Potrivit ministrului pentru transformare digitală, care a anunțat noul sistem, avantajul inovației ar trebui să fie onestitatea și respectarea regulilor de comunicare între stat și cetățeni. Proiectul va arăta câți ucraineni se vor mobiliza singuri, cât de motivați sunt și cum vor fi selectați. Ucraina s-a confruntat recent cu un scandal de corupție la centrele de recrutare, care eliberau contra cost scurtiri de serviciu militar din motive medicale fictive.

Timp citire: 1 min