
Secretarul Consiliului ucrainean de Securitate şi Apărare Naţională, Oleksi Danilov a declarat că Germania este plină de spioni ruşi şi că autorităţile germane au fost avertizate în mod repetat despre invazia noii generaţii de agenţi, formate din fiii şi fiicele celor care au spionat în Germania înainte de 1989. Potrivit lui Danilov, reţeaua de spionaj a Moscovei în Germania este atât de profundă, încât Rusia a putut avea acces la negocieri secrete, cum au fost cele referitoare la transferul rachetelor Taurus în Ucraina. "Ei ascultă conversaţiile oficialilor germani şi credem că aceasta nu este ultima scurgere" - a afirmat responsabilul de la Kiev. Recent, Ministerul german al Apărării a confirmat interceptarea unei conversaţii între ofiţeri germani despre transferul de rachete Taurus în Ucraina, dar a anunţat că verifică acurateţea înregistrării publicate de ruşi. Ulterior, Agnieszka Brugger, vicepreşedinta grupului parlamentar al Verzilor , aflaţi în coaliţia de guvernământ a acuzat Rusia şi pe Vladimir Putin că încearcă să destabilizeze situaţia din Germania.