Trump susţine că Iranul vrea un acord pentru a evita intervenţia militară

Președintele american Trump se întoarce la Casa Albă din Iowa
© EPA/Kent Nishimura / POOL   |   Președintele american Trump se întoarce la Casa Albă din Iowa, unde s-a lansat în campania electorală pentru alegerile legislative din noiembrie, Washington, DC, SUA, 27 ianuarie 2026.

Donald Trump susţine că regimul iranian caută dialogul, evocând în același timp spectrul unei acțiuni militare împotriva Iranului prin desfășurarea unei forțe navale în zonă. „O armada admirabilă pluteşte acum spre Iran", a declarat Trump într-un interviu, cu referire la portavionul Abraham Lincoln, ajuns în Golf cu escorta sa de nave de război. Potrivit The New York Times, serviciile secrete americane l-au asigurat pe Trump că regimul iranian se află „în punctul său cel mai slab” de la fondarea Republicii Islamice în 1979, iar analiștii cred că opțiunile luate în considerare, pe care preşedintele american a refuzat să le specifice, includ bombardarea unor situri militare sau atacuri țintite împotriva liderilor. „Vor să facă o înțelegere. Știu asta. Au sunat de multe ori. Vor să vorbească”, a adăugat totuşi Trump.

Aliaţii regionali ai SUA refuză să înlesnească un atac asupra Iranului

Iranul neagă că ar fi cerut negocieri cu Statele Unite, iar președintele iranian Masud Pezeşkian a avertizat că „amenințările americanilor... ar duce doar la instabilitate pentru ei”. Liderul de la Teheran a avut ieri convorbiri cu prințul moștenitor al Arabiei Saudite, iar Riadul, un aliat al SUA, a anunţat că nu va permite ca spațiul aerian sau teritoriul său să fie folosite pentru acțiuni militare împotriva Iranului. Un anunţ similar a venit şi din Emiratele Arabe Unite. În acest timp, în Iran au continuat ieri arestările, în urma protestelor care au sfidat  Republica Islamică la începutul lunii ianuarie. Cel puțin 41.880 de persoane au fost reținute, iar mii de protestatari au fost uciși, potrivit ultimelor date de la Agenția de Știri pentru Activiștii Drepturilor Omului (HRANA), cu sediul în SUA.

Timp citire: 1 min