Președintele american Donald Trump a declarat că a pus capăt armistițiului cu Iranul, după ce părțile au schimbat lovituri peste noapte ca urmare a unor atacuri asupra unor vase din Strâmtoarea Ormuz. „Din punctul meu de vedere, s-a încheiat”, le-a spus Trump jurnaliștilor la Ankara, unde participă la summitul NATO. „E doar o pierdere de timp să ai de-a face cu ei, sunt niște mincinoși.” a adăugat președintele american. Trump a mai spus că spus că negociatorii din ambele tabere „pot discuta”, dar „își pierd timpul”. Un memorandum de înțelegere semnat luna trecută prevedea o încetare a focului de 60 de zile pentru ca părțile să poată negocia un acord final în problema programului nuclear iranian. SUA au declarat că au tras asupra a peste 80 de ținte iraniene după atacurile asupra a trei petroliere din Strâmtoarea Ormuz. Iranul, care nu a revendicat atacurile a acuzat Statele Unite de încălcarea armistițiului și spune că a vizat ca răspuns situri militare americane din Bahrain și Kuweit. Prețurile de referință ale petrolului au crescut imediat după declarațiile președintelui american. Prețul țițeiului Brent din Marea Nordului, pentru livrare în septembrie, a crescut cu 6,45%, ajungând la 78,94 dolari pe baril, iar echivalentul său american, West Texas Intermediate, pentru livrare în august, a urcat cu 6,49%, ajungând la 75,01 dolari pe baril, ambele la cele mai ridicate niveluri din ultimele două săptămâni.
