Donald Trump a anunțat ieri lansarea unei noi clase de nave de război care îi va purta numele, o mișcare extrem de neobișnuită pentru un președinte încă în exerciţiu, potrivit AFP. Într-o conferință de presă la reședința sa din Mar-a-Lago, Florida, preşedintele american a declarat că au fost aprobate planurile de construcţie pentru cel puţin două nave din "clasa Trump", care vor face parte din ceea ce a numit "flota de aur" şi un simbol al puterii Statelor Unite. Imagini care înfățișează viitoarea navă pe mare și în acțiune au fost expuse pe șevalete în jurul pupitrului lui Trump. El a adăugat că nu este un mesaj la adresa Chinei, deşi oficialităţi de la Washington avertizau că Statele Unite sunt în urma marelui rival atât în privinţa producţiei de nave cât şi a capacităţii de construire. Rolul navelor de mari dimensiuni şi puternic înarmate s-a diminuat după cel de-Al Doilea Război Mondial, fiind înlocuite cu portavioane şi rachete cu rază lungă de acţiune.
