Trump amenință țările care aderă la BRICS cu tarife suplimentare

Trump amenință țările care aderă la BRICS cu tarife suplimentare
© EPA/Yuri Gripas / POOL   |   Președintele american Donald Trump salută reporterii pe peluza sudică a Casei Albe la întoarcerea sa dintr-un weekend petrecut în Bedminster, New Jersey, în Washington, DC, SUA, 6 iulie 2025.

Președintele Donald Trump a declarat că SUA vor impune taxe vamale în plus țărilor care se aliniază „politicilor anti-americane” ale grupului BRICS, ai cărui lideri s-au reunit de ieri în Brazilia. Într-o declarație comună de la deschiderea summitului de la Rio de Janeiro, grupul BRICS a avertizat că creșterea tarifelor amenință comerțul global, într-o critică voalată la adresa politicii vamale a lui Trump. Câteva ore mai târziu, președintele american a avertizat că va pedepsi țările care doresc să se alăture grupului. „Orice țară care se aliniază politicilor anti-americane ale BRICS va fi taxată cu un tarif SUPLIMENTAR de 10%. Nu vor exista excepții de la această politică. Vă mulțumim pentru atenția acordată acestei chestiuni!”, a spus Trump într-o postare pe Truth Social, fără să clarifice ce înseamnă „politicile antiamericane”.  

Multe țări vor să adere la BRICS

În contextul în care grupuri precum G7 și G20, formate din economii majore, sunt afectate de diviziuni și de abordarea disruptivă „America First” a președintelui SUA, BRICS se prezintă ca un refugiu pentru diplomația multilaterală în mijlocul conflictelor violente și al războaielor comerciale. Format inițial din Brazilia, Rusia, India și China, blocul a atras ulterior Africa de Sud. De anul trecut include Egiptul, Etiopia, Indonezia, Iranul și Emiratele Arabe Unite, iar alte 30 de națiuni, inclusiv aliați ai SUA precum Arabia Saudită sau Turcia și-au exprimat interesul de a participa la BRICS, fie ca membri, fie ca parteneri. 

Consecințe incerte în războiul taxelor

Nu este clar dacă amenințările liderului american vor avea efect asupra încercărilor administrației Trump de a finaliza acorduri comerciale cu o mulțime de țări, între care Indonezia și India, înainte de termenul limită de 9 iulie, pentru impunerea unor „tarife de retorsiune” semnificative, sau asupra relației comerciale cu China, în prezent în detensionare, în urma unor concesii reciproce. Într-o reacție la mesajul lui Trump, Ministerul de Externe de la Beijing a spus că BRICS nu caută confruntarea, „În ceea ce privește impunerea de tarife, China și-a menținut în mod constant poziția conform căreia războaiele comerciale și tarifare nu creează câștigători, iar protecționismul nu este o cale de urmat”, a declarat Mao Ning, purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe.

 

Timp citire: 1 min