Tren deraiat în Rusia, aproape de granița cu Ucraina invadată

Tren deraiat în Rusia, aproape de granița cu Ucraina invadată
© EPA/STR   |   Muncitorii se pregătesc să ridice un tren deraiat de pe șine, la aproximativ 190 km sud de Moscova, duminică, 12 iunie 2005.

Un tren de marfă a deraiat în regiunea rusă Belgorod, de la granița cu Ucraina invadată, în urma intervenției unor „persoane neautorizate” - a anunțat, miercuri, filiala locală a Companiei Căilor Ferate Ruse, citată de agențiile internaționale de știri.

Vagoane goale

S-au răsturnat „unsprezece vagoane goale și o locomotivă” – precizează sursa, într-un comunicat de presă.

Nu s-au înregistrat răniți, dar traficul a fost suspendat pe tronsonul afectat.

Anchetă

A fost deschisă o anchetă privind „un atac care a cauzat prejudicii semnificative” - a anunțat temuta Comisie rusă de Investigații, responsabilă cu elucidarea celor mai grave infracțiuni comise pe teritoriul Federației.

Calea ferată e un element logistic cheie pentru armata rusă.

Sabotaje

De la declanșarea invaziei din Ucraina, pe 24 februarie 2022, în Rusia au avut loc mai multe sabotaje feroviare, atribuite de autorități agenților ucraineni sau susținătorilor autohtoni ai Kievului.

Unele persoane au fost condamnate la pedepse grele, pentru deteriorarea infrastructurii electrice legate de transportul cu trenul.

 

Alte știri
S-a încheiat depunerea candidaturilor pentru prezidențialele din acest an

S-a încheiat depunerea candidaturilor pentru prezidențialele din acest an

La această oră, BEC a admis oficial, doar șapte candidaturi, una din ele fiind între timp anulată de CCR.

EBOOK> Razboi si propaganda: O cronologie a conflictului ruso-ucrainean

EBOOK>Razboiul lui Putin cu lumea libera: Propaganda, dezinformare, fake news

BEC a respins și a doua candidatură depusă de Diana Şoşoacă pentru prezidenţiale / UPDATE

BEC a respins și a doua candidatură depusă de Diana Şoşoacă pentru prezidenţiale / UPDATE

BEC se va pronunţa astăzi, la ora 18:00, pe candidatura politicianei proruse și a lui Ludovic Orban, care a fost depusă ieri seară.

Încă şase candidaturi la preşedinţie au fost înregistrate, ieri, la BEC

Încă şase candidaturi la preşedinţie au fost înregistrate, ieri, la BEC

Printre candidaţi se află şi fostul director interimar al SIE, Silviu Predoiu.

Timp citire: 1 min

Urmareste-ne si pe Google News

Mai multe
Curtea Constituţională a anulat candidatura Dianei Șoșoacă la președinție
Curtea Constituţională a anulat candidatura Dianei Șoșoacă la președinție

Alte trei decizii ale BEC au fost validate de judecătorii CCR.

Veridica News
05 oct. 2024
Șapte contestaţii privind candidaturile la alegerile prezidenţiale, depuse la Curtea Constituțională
Șapte contestaţii privind candidaturile la alegerile prezidenţiale, depuse la Curtea Constituțională

Acestea vizează candidaturile Dianei Șoșoacă și ale lui Mircea Geoană, Nicolae Ciucă, Kelemen Hunor şi Ludovic Orban, iar una contestă respingerea candidaturii lui Miron Cozma.

Veridica News
05 oct. 2024
Marcel Ciolacu și Ana Birchall și-au depus oficial candidaturile la președinție
Marcel Ciolacu și Ana Birchall și-au depus oficial candidaturile la președinție

În acest moment sunt înscriși oficial în cursa prezidențială unsprezece candidați.

Veridica News
05 oct. 2024
Continuă luptele în Liban
Continuă luptele în Liban

Reporterii de război afirmă că s-au auzit explozii în suburbiile sudice ale capitalei Beirut, considerate un bastion al mișcării islamiste Hezbollah.

Veridica News
05 oct. 2024
Fragmente dintr-o dronă rusească, găsite în sudul Deltei Dunării
Fragmente dintr-o dronă rusească, găsite în sudul Deltei Dunării

Resturile se aflau la aproximativ 20 de kilometri de granița cu Ucraina.

Veridica News
04 oct. 2024