Temperatura medie la suprafaţa oceanelor a atins, în medie, 20,98 grade Celsius în luna iunie, depăşind recordul anterior din iunie 2024, de 20,89 grade Celsius. În plus, prima jumătate a acestui an este a doua cea mai caldă înregistrată vreodată, după primul semestru din 2024. „Condiţiile actuale ar putea indica începutul unei noi faze, care ne va conduce, încă o dată, pe un teren necunoscut”, avertizează specialiștii Serviciului Copernicus pentru schimbări climatice, care se aşteaptă ca în lunile următoare să fie doborâte şi alte recorduri de temperatură, pe fondul manifestării fenomenului El Nino.
Oceanul Pacific și Marea Mediterană, printre cele mai afectate
Temperaturile au fost deosebit de ridicate în luna iunie în centrul şi estul Pacificului ecuatorial, zona care resimte cel mai puternic efectul El Nino, un fenomen climatic natural ce încălzeşte apele de suprafaţă, provocând episoade de secetă, inundaţii şi temperaturi record la nivel mondial. Astfel, Oceanul Pacific tropical a înregistrat cel mai cald semestru din istorie - 26,91 grade Celsius, depăşind cu puţin recordul anterior stabilit în 2016. Potrivit experţilor, El Nino ar putea deveni, la sfârşitul anului, unul dintre cele mai intense fenomene de acest gen înregistrate vreodată. Oceanul Pacific tropical şi Marea Mediterană au fost cele mai afectate. Fiind o mare închisă, foarte sensibilă la schimbările atmosferice, Mediterana a înregistrat valuri de căldură pe aproape întreaga sa suprafaţă (98%) în primul semestru, precum şi o temperatură record în iunie 2026, de 24,34 grade Celsius.
Oceanele au un rol regulator al climei, absorbind 90% din căldura în exces generată de activităţile umane, în special de arderea petrolului, a gazului şi a cărbunelui. De la începutul anului, 82% din suprafaţa oceanelor lumii a fost afectată de valuri de căldură marină. Aproape jumătate din suprafaţa oceanică a suferit de pe urma valuri de căldură puternice până la extreme. Valurile de căldură marine pun la grea încercare vieţuitoarele mai puţin mobile, ajungând chiar să provoace fenomene de mortalitate în masă în rândul coraliilor, ariciilor de mare sau moluştelor. În plus, încălzirea oceanelor conduce la creşterea nivelului mărilor şi agravează fenomenele meteorologice extreme, precum ploile intense sau cicloanele.
